Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex
Document 32010D0004(01)
2010/275/: Decision of the European Central Bank of 10 May 2010 concerning the management of pooled bilateral loans for the benefit of the Hellenic Republic and amending Decision ECB/2007/7 (ECB/2010/4)
2010/275/: Decizia Băncii Centrale Europene din 10 mai 2010 privind administrarea împrumuturilor bilaterale cumulate acordate Republicii Elene și de modificare a Deciziei BCE/2007/7 (BCE/2010/4)
2010/275/: Decizia Băncii Centrale Europene din 10 mai 2010 privind administrarea împrumuturilor bilaterale cumulate acordate Republicii Elene și de modificare a Deciziei BCE/2007/7 (BCE/2010/4)
JO L 119, 13.5.2010, p. 24-25
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
care este în vigoare: Acest act a fost modificat. Versiunea actuală consolidată: 01/05/2023
13.5.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 119/24 |
DECIZIA BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 10 mai 2010
privind administrarea împrumuturilor bilaterale cumulate acordate Republicii Elene și de modificare a Deciziei BCE/2007/7
(BCE/2010/4)
(2010/275/UE)
COMITETUL EXECUTIV AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 132,
având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”), în special articolele 17 și 21,
întrucât:
(1) |
Conform articolului 17 din Statutul SEBC, pentru a-și desfășura operațiunile, Banca Centrală Europeană (BCE) poate deschide conturi pentru instituțiile de credit, pentru organismele publice și pentru alți participanți pe piață. |
(2) |
Conform articolelor 21.1 și 21.2 din Statutul SEBC, BCE poate acționa în calitate de agent fiscal pentru instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, administrațiile centrale, autoritățile regionale sau locale, celelalte autorități publice și celelalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre. |
(3) |
Se face trimitere la un acord privind un plan de împrumut (denumit în continuare „Acordul privind un plan de împrumut”) încheiat de statele membre a căror monedă este euro (altele decât Republica Elenă și Republica Federală Germania) și KfW, care acționează în interes public, fiind supus instrucțiunilor și beneficiind de garanția Republicii Federale Germania, (denumite în continuare „creditorii”) cu Republica Elenă (denumită în continuare „debitorul”) și Bank of Greece, în calitate de agent al debitorului. |
(4) |
Se face trimitere la un acord al creditorilor (denumit în continuare „Acordul încheiat de creditori”) încheiat între statele membre a căror monedă este euro, altele decât Republica Elenă, prin care gestionarea împrumuturilor bilaterale cumulate din cadrul Acordului privind un plan de împrumut este încredințată Comisiei Europene. |
(5) |
Prin Acordul încheiat de creditori, statele membre a căror monedă este euro, altele decât Republica Elenă, autorizează Comisia Europeană să organizeze cumularea împrumuturilor bilaterale acordate Republicii Elene și să îi reprezinte în procesul de gestionare a acestora. În temeiul articolului 3 din Acordul încheiat de creditori, Comisia Europeană este autorizată să deschidă la BCE, în numele creditorilor, un cont care să fie utilizat pentru procesarea tuturor plăților efectuate în numele creditorilor și al debitorului în cadrul Acordului privind un plan de împrumut. Acordul încheiat de creditori cuprinde dispozițiile necesare referitoare la transferul sumelor acordate cu titlu de împrumut și restituirea împrumutului. |
(6) |
Este necesară adoptarea unor dispoziții cu privire la contul de numerar ce urmează a fi deschis la BCE pentru punerea în aplicare a Acordului privind un plan de împrumut și a Acordului încheiat de creditori. |
(7) |
Conform articolului 1 alineatul (2) din Decizia BCE/2007/7 din 24 iulie 2007 privind termenii și condițiile TARGET2-BCE (1), BCE poate accepta drept clienți doar bănci centrale și organizații europene și internaționale. Punerea în aplicare a Acordului privind un plan de împrumut și a Acordului încheiat de creditori presupune o extindere a categoriilor de entități eligibile pentru a fi clienți ai BCE, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Modificarea Deciziei BCE/2007/7
Decizia BCE/2007/7 se modifică după cum urmează: La articolul 1, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
„(2) BCE poate accepta drept clienți doar bănci centrale, organizații europene și internaționale și, în temeiul unei decizii ad hoc a Consiliului guvernatorilor, administrațiile centrale din statele membre ale Uniunii Europene sau entitățile publice desemnate de către aceste administrații centrale pentru a acționa în numele lor.”
Articolul 2
Deschiderea unui cont
BCE va deschide, la cererea Comisiei Europene și în legătură cu Acordul privind un plan de împrumut, un cont în numele creditorilor.
Articolul 3
Acceptarea plăților efectuate pe cont
BCE acceptă doar plățile efectuate din sau în contul deschis în numele creditorilor, dacă aceste plăți au legătură cu Acordul privind un plan de împrumut.
Articolul 4
Acceptarea de instrucțiuni
În ceea ce privește contul deschis în numele creditorilor, BCE acceptă și respectă doar instrucțiunile primite din partea Comisiei Europene și nu va accepta nicio instrucțiune din partea unui creditor individual.
Articolul 5
Remunerare
BCE plătește pentru soldul contului deschis în numele creditorilor o dobândă echivalentă cu rata stabilită de BCE aplicabilă pentru facilitatea de depozit conform convenției efectiv/360.
Articolul 6
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare la 12 mai 2010.
Adoptată la Frankfurt pe Main, 10 mai 2010.
Președintele BCE
Jean-Claude TRICHET
(1) JO L 237, 8.9.2007, p. 71.