Această versiune lingvistică a Raportului de convergență nu include toate capitolele. Textul integral este disponibil în limba engleză pe website-ul BCE.

1 Introducere

Moneda euro a fost deja adoptată de 20 din cele 27 de state membre ale UE. Această ediție a raportului analizează șase dintre cele șapte țări membre ale UE care nu au adoptat încă moneda unică, respectiv Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Suedia. Aceste țări s-au angajat să adopte euro în virtutea Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „Tratatul”), ceea ce presupune eforturi vizând îndeplinirea tuturor criteriilor de convergență.^[1] Cel de-al șaptelea stat membru, respectiv Danemarca, a notificat Consiliul Uniunii Europene (Consiliul UE) în anul 1992 că nu intenționează să participe la etapa a treia a uniunii economice și monetare (UEM).^[2] Ca urmare, pentru acest stat membru vor fi întocmite Rapoarte de convergență numai la solicitarea acestuia. Întrucât nu a fost transmisă o solicitare în acest sens, Danemarca nu face obiectul prezentului raport.

Prin elaborarea acestui raport, BCE respectă cerințele articolului 140 din Tratat. Articolul 140 prevede obligativitatea BCE și a Comisiei Europene de a raporta Consiliului UE, cel puțin o dată la doi ani sau la solicitarea unui stat membru al UE care face obiectul unei derogări, cu privire la „progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice și monetare”. Cele șase țări analizate în acest raport au fost evaluate în contextul ciclului periodic de doi ani. Comisia Europeană a elaborat, de asemenea, un raport, ambele rapoarte fiind transmise în paralel Consiliului UE.

În acest raport, BCE utilizează cadrul aplicat în edițiile anterioare ale Raportului de convergență. În cazul celor șase țări analizate, se evaluează gradul de realizare a unei convergențe economice sustenabile, de compatibilitate a legislației naționale cu dispozițiile Tratatelor și cu prevederile Protocolului privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”) și de îndeplinire a obligațiilor statutare impuse băncilor centrale naționale (BCN) respective pentru a deveni parte integrantă a Eurosistemului.

Evaluarea procesului de convergență economică depinde într-o mare măsură de calitatea și integritatea datelor statistice care stau la baza acestei evaluări. Elaborarea și raportarea statisticilor nu trebuie să facă obiectul unor considerente sau ingerințe politice. S-a recomandat statelor membre ale UE să trateze calitatea și integritatea datelor statistice raportate drept prioritare, să se asigure că, în momentul elaborării acestor date, există un sistem adecvat de verificare și coroborare, precum și să aplice standarde minime în domeniul statisticii. Aceste standarde prezintă o importanță deosebită, consolidând independența, integritatea și responsabilitatea institutelor naționale de statistică și contribuind la sporirea încrederii în calitatea statisticilor privind finanțele publice (a se vedea Capitolul 6).

Începând din 4 noiembrie 2014,^[3] orice stat membru al UE în cazul căruia derogarea este abrogată are obligația să adere la Mecanismul unic de supraveghere (MUS) cel târziu la data adoptării euro. Statului membru în cauză îi vor reveni toate drepturile și obligațiile aferente MUS începând cu data respectivă. Prin urmare, este esențial să se întreprindă măsurile pregătitoare necesare. În acest sens, sistemul bancar al oricărui stat membru care aderă la zona euro și, implicit, la MUS va face obiectul unei evaluări cuprinzătoare.^[4] În prezent, Bulgaria este singurul stat membru care participă la MUS în cadrul cooperării strânse cu BCE ca parte integrantă a angajamentului asumat de aderare la uniunea bancară și la mecanismul cursului de schimb (MCS II) simultan.^[5] Cadrul de cooperare strânsă cu Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei) a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2020, în urma îndeplinirii condițiilor prealabile necesare de supraveghere și de reglementare. La data respectivă, BCE și-a asumat responsabilitatea pentru (i) supravegherea directă a instituțiilor semnificative din Bulgaria, (ii) procedurile comune aplicabile tuturor entităților supravegheate, precum și (iii) monitorizarea instituțiilor mai puțin semnificative, care se află în continuare sub supravegherea autorității naționale de supraveghere. Supravegherea bancară a BCE și Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei) au colaborat îndeaproape pentru a asigura integrarea fără sincope a autorității naționale competente în MUS.^[6]

Acest raport este structurat după cum urmează. Capitolul 2 prezintă cadrul utilizat pentru evaluarea gradului de convergență economică și juridică. Capitolul 3 oferă o imagine de ansamblu asupra aspectelor principale ale convergenței economice. Capitolul 4 prezintă sintezele pe țări, care conțin principalele concluzii ale analizei convergenței economice și juridice. Capitolul 5 tratează mai detaliat stadiul convergenței economice în fiecare dintre cele șase state membre ale UE examinate. Capitolul 6 prezintă o analiză de ansamblu a indicatorilor de convergență și a metodologiei statistice utilizate pentru elaborarea acestora. Capitolul 7 analizează compatibilitatea legislației naționale a acestor state membre, inclusiv a statutelor BCN respective, cu articolele 130 și 131 din Tratat.

2 Cadrul de analiză

2.1 Convergența economică

Pentru evaluarea stadiului de convergență economică în statele membre ale UE care intenționează să adopte moneda euro, BCE utilizează un cadru comun de analiză. La baza acestui cadru comun, care a fost aplicat într-o manieră consecventă în toate Rapoartele IME și în toate edițiile Raportului de convergență al BCE se află, în primul rând, prevederile Tratatului și modul de aplicare a acestora de către BCE cu privire la evoluția prețurilor, a soldurilor bugetare și a indicatorilor de îndatorare, precum și la cea a cursurilor de schimb și a ratelor dobânzilor pe termen lung, alături de evoluția altor factori relevanți pentru integrarea și convergența economică. În al doilea rând, cadrul se bazează pe o serie de indicatori economici retrospectivi și anticipativi suplimentari, considerați utili pentru analiza aprofundată a sustenabilității procesului de convergență. Unele elemente ale acestui cadru au fost îmbunătățite de-a lungul timpului. Evaluarea statului membru în cauză pe baza tuturor acestor factori oferă, de asemenea, informații importante care contribuie la asigurarea desfășurării fără obstacole majore a procesului de integrare a acestuia în zona euro. Casetele 1-5 prezintă dispozițiile juridice relevante, precum și o serie de detalii metodologice care ilustrează modul de aplicare a acestor dispoziții de către BCE.

Raportul este fundamentat pe principiile formulate în rapoartele precedente ale BCE în vederea asigurării continuității și a tratamentului egal. Astfel, BCE (și anterior IME) a utilizat o serie de principii directoare pentru aplicarea criteriilor de convergență. În primul rând, fiecare criteriu este interpretat și aplicat cu strictețe. Conform acestui principiu, obiectivul principal al criteriilor constă în garantarea faptului că numai statele membre cu condiții economice favorabile menținerii stabilității prețurilor și unității zonei euro pot face parte din aceasta. În al doilea rând, criteriile de convergență alcătuiesc un ansamblu coerent și integrat, și, prin urmare, trebuie întrunite cumulativ. Tratatul nu sugerează stabilirea unei ierarhii a criteriilor, acestea deținând poziții egale ca importanță. În al treilea rând, criteriile de convergență trebuie îndeplinite pe baza datelor efective, mai degrabă decât pe baza prognozelor. În al patrulea rând, modalitatea de aplicare a criteriilor de convergență trebuie să fie consecventă, transparentă și simplă. Totodată, în momentul evaluării îndeplinirii criteriilor de convergență, sustenabilitatea reprezintă un factor esențial, întrucât procesul de convergență trebuie realizat într-o manieră durabilă, și nu doar la un moment dat în timp. Din acest motiv, analizele de țară acordă o atenție deosebită aspectelor legate de caracterul sustenabil al convergenței.

În acest sens, evoluțiile economice din țările respective sunt analizate retrospectiv, fiind luați în considerare, în principiu, ultimii 10 ani. Acest tip de analiză permite să stabilească mai bine măsura în care realizările actuale sunt determinate de ajustări structurale reale, ceea ce ar trebui să conducă la o evaluare mai bună a caracterului sustenabil al convergenței economice.

De asemenea, în măsura în care se impune, se adoptă o abordare anticipativă. În acest context, o atenție deosebită este acordată faptului că sustenabilitatea evoluțiilor economice favorabile este strâns condiționată de aplicarea unor măsuri de politică adecvate și durabile, ca răspuns la provocările prezente și viitoare. Un rol esențial pentru sprijinirea stabilității prețurilor și a creșterii sustenabile a activității economice pe termen mediu și lung este, de asemenea, atribuit existenței unei guvernanțe robuste, a unor instituții solide și a unor finanțe publice sustenabile. În ansamblu, este evidențiat faptul că asigurarea unei convergențe economice sustenabile depinde de soliditatea poziției de pornire a țării respective, de existența unor instituții solide, rezistența la șocuri și de caracterul oportun al politicilor implementate în urma adoptării euro.

Cadrul comun este aplicat individual celor șase state membre analizate. Analizele de țară, care evaluează performanțele înregistrate de fiecare dintre statele membre, trebuie luate în considerare separat, în conformitate cu prevederile articolului 140 din Tratat.

Data-limită pentru transmiterea datelor statistice incluse în prezentul Raport de convergență a fost 19 iunie 2024. Datele statistice utilizate în aplicarea criteriilor de convergență au fost furnizate de Comisia Europeană (a se vedea Capitolul 6, precum și tabelele și graficele), în colaborare cu BCE în cazul cursurilor de schimb și al ratelor dobânzilor pe termen lung. Potrivit Comisiei Europene, perioada de referință corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor și criteriului ratelor dobânzilor pe termen lung este iunie 2023 – mai 2024. Perioada de referință pentru cursurile de schimb este 20 iunie 2022 – 19 iunie 2024. Datele istorice privind pozițiile fiscale acoperă intervalul până în anul 2023. De asemenea, sunt luate în considerare prognoze provenite din diverse surse și alte informații considerate relevante pentru realizarea unei analize anticipative a caracterului sustenabil al procesului de convergență. Previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2024 precum și Raportul privind mecanismul de alertă 2024, luate în considerare în acest raport, au fost publicate la data de 15 mai 2024 și, respectiv, 21 noiembrie 2023. Raportul a fost aprobat de Consiliul general al BCE la data de 21 iunie 2024.

Acest Raport de convergență analizează, de asemenea, impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra evaluării convergenței. În anul 2021 prețurile produselor energetice, în special ale gazelor, începuseră deja să crească puternic, parțial datorită restricțiilor impuse de Rusia în ceea ce privește furnizarea de gaze în Europa. Invadarea Ucrainei de către Rusia la sfârșitul lunii februarie 2022 a exacerbat ulterior creșterea bruscă a prețurilor produselor energetice și alimentelor, generând presiuni fiscale semnificative, perturbări la nivelul schimburilor comerciale și o incertitudine sporită. Aceste evoluții au afectat UE, în condițiile în care aceasta se afla încă în curs de redresare în urma efectelor pandemiei de COVID-19. Țările cu o dependență energetică mai mare și cu legături comerciale anterioare mai puternice cu Rusia au fost afectate într-o mai mare măsură decât altele. Având în vedere intervalul de timp relativ scurt, este dificil să se tragă concluzii ferme cu privire la impactul asupra traiectoriei de convergență pe termen mediu și lung, care depinde, de asemenea, de evoluția viitoare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei și de evoluțiile geopolitice ulterioare. Astfel, evaluarea anticipativă a convergenței se află sub semnul unui grad mai mare de incertitudine decât de obicei.

În ceea ce privește evoluția prețurilor, în Caseta 1 sunt prezentate dispozițiile juridice relevante și modul de aplicare a acestora de către BCE.

Rata medie a inflației IAPC la nivelul perioadei de referință de 12 luni (iunie 2023 – mai 2024) este analizată din perspectiva performanțelor economice ale statului membru respectiv în ceea ce privește stabilitatea prețurilor pe parcursul ultimilor 10 ani. Aceasta permite o examinare mai amănunțită a sustenabilității evoluției prețurilor în țara care face obiectul acestui raport. În acest sens, se acordă atenție atât orientării politicii monetare, în special pentru a se stabili dacă obiectivul prioritar al autorităților monetare a fost acela de realizare și menținere a stabilității prețurilor, cât și contribuției altor domenii ale politicii economice la îndeplinirea acestui obiectiv. Totodată, sunt luate în considerare implicațiile mediului macroeconomic în ceea ce privește realizarea stabilității prețurilor. Evoluția prețurilor este analizată pe baza cererii și ofertei, ținând seama de factori precum costul unitar cu forța de muncă și prețurile de import. Sunt luate în considerare și tendințele înregistrate de alți indici de preț relevanți. Dintr-o perspectivă anticipativă, este prezentată o imagine a evoluției anticipate a inflației în următorii ani, care cuprinde prognozele principalelor organizații internaționale și ale participanților pe piață. De asemenea, sunt evidențiate și aspectele instituționale și structurale relevante pentru menținerea unui mediu favorabil stabilității prețurilor în urma adoptării euro.

În ceea ce privește evoluțiile fiscale, în Caseta 2 sunt prezentate dispozițiile juridice relevante și modul de aplicare a acestora de către BCE, alături de aspectele procedurale.

În ceea ce privește caracterul sustenabil al finanțelor publice, rezultatele înregistrate în anul de referință 2023 sunt analizate ținând seama de evoluțiile consemnate de statul analizat pe parcursul ultimilor 10 ani. În primul rând, este examinată evoluția ponderii deficitului bugetar în PIB. Trebuie menționat că variația ponderii anuale în PIB a deficitului unei țări este, de regulă, influențată de mai mulți factori. Aceste influențe pot fi clasificate drept „efecte ciclice”, pe de o parte, care reflectă reacția deficitelor la variațiile ciclului economic, și „efecte nonciclice”, pe de altă parte, care indică îndeosebi ajustările structurale sau permanente ale politicilor fiscale. Totuși, nu se poate afirma că efectele nonciclice cuantificate în acest raport reflectă în totalitate o ajustare structurală a pozițiilor fiscale, deoarece acestea includ efectele temporare ale măsurilor de politică economică și ale unor factori specifici asupra soldului bugetar.

În continuare este examinată evoluția ponderii datoriei publice în PIB în cursul perioadei analizate, precum și a factorilor determinanți ai acesteia. Acești factori sunt reprezentați de diferența dintre creșterea PIB nominal și ratele dobânzilor, soldul primar și ajustarea deficit-datorie. O asemenea abordare poate oferi informații suplimentare privind măsura în care mediul macroeconomic, îndeosebi combinația dintre creșterea economică și ratele dobânzilor, a influențat dinamica datoriei. Totodată, este analizată structura datoriei publice, o atenție deosebită fiind acordată nivelului și evoluției ponderii datoriei pe termen scurt și a celei în valută. Comparând aceste valori cu ponderea actuală a datoriei în PIB, se poate evidenția senzitivitatea soldurilor fiscale la variația cursurilor de schimb și a ratelor dobânzilor.

În perioada 2020-2023 a fost activată clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate și creștere al UE. Acest lucru le-a permis statelor să adopte măsurile necesare de coordonare a politicilor în cadrul pactului, în contextul pandemiei și al invadării Ucrainei de către Rusia. În speță, clauza a permis o abatere de la cerințele bugetare care s-ar fi aplicat în mod normal.

În luna aprilie 2024 a intrat în vigoare un Pact reformat de stabilitate și creștere, care a modificat normele privind deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive (PDE) bazată pe datorie. Normele reformate urmăresc să asigure sustenabilitatea datoriei publice și caracterul anticiclic al politicii bugetare, să adopte o abordare pe termen mediu a politicilor bugetare, precum și să realizeze, printre altele, o mai mare asumare a responsabilității la nivel național asupra cadrului fiscal. Acestea susțin, de asemenea, faptul că reformele, investițiile și sustenabilitatea bugetară se pot consolida reciproc și, prin urmare, ar trebui promovate. În sfârșit, normele urmăresc să garanteze o asigurare mai eficace a respectării.^[12] În timp ce normele privind deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive bazată pe deficit rămân practic neschimbate, normele privind deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive bazată pe datorie au fost modificate, astfel cum se prezintă în Caseta 2. Cu toate acestea, în anul 2024 nu au fost deschise proceduri aplicabile deficitelor excesive bazate pe datorie ca urmare a rezultatelor din 2023, întrucât planurile bugetar-structurale naționale – ca parte a cadrului fiscal reformat al UE – nu vor fi publicate până în toamna anului 2024, acoperind strategiile bugetare începând cu 2025.

Din perspectivă anticipativă, analiza este fundamentată pe proiecțiile recente ale Comisiei Europene pentru 2024-2025 și pe evaluarea provocărilor pe termen lung la adresa sustenabilității datoriei. Aceasta include, mai exact, perspectivele cu privire la evoluția soldurilor bugetare și a ponderilor datoriei publice în PIB în condițiile politicilor fiscale actuale. În plus, sunt evidențiate provocările pe termen lung la adresa sustenabilității pozițiilor bugetare și domeniile generale în care se impun măsuri de consolidare, îndeosebi cele referitoare la sistemele publice de pensii de tip pay as you go afectate de evoluțiile demografice și la datoriile contingente asumate de autoritățile publice. Spre deosebire de rapoartele precedente, analiza nu va acoperi planurile bugetare pe termen mediu ale țărilor, așa cum se subliniază în programele de convergență anuale. Aceasta se datorează faptului că, în conformitate cu noile norme fiscale, statele își vor prezenta planurile bugetare detaliate pe termen mediu ca parte a planurilor bugetar-structurale naționale, al căror termen aproximativ este 20 septembrie 2024. Aceste planuri trebuie să prezinte o traiectorie a cheltuielilor nete pe o perioadă de cel puțin patru ani și să evidențieze strategiile fiscale publice începând cu 2025.

În ceea ce privește evoluția cursului de schimb, în Caseta 3 sunt prezentate dispozițiile juridice relevante și modul de aplicare a acestora de către BCE.

Alături de participarea la MCS II și evoluția cursului de schimb nominal în raport cu euro pe parcursul perioadei analizate, sunt prezentate succint informații relevante pentru sustenabilitatea cursului de schimb actual. Această analiză se bazează pe evoluția cursurilor de schimb efective reale, precum și pe cea a contului curent, de capital și financiar al balanței de plăți. Totodată, este analizată evoluția datoriei externe brute și a poziției investiționale internaționale nete pe parcursul unor perioade mai îndelungate. Secțiunea referitoare la evoluția cursului de schimb prezintă în continuare indicatorii privind gradul de integrare a țării respective în zona euro, atât din perspectiva integrării comerțului exterior (export și import), cât și din cea a integrării financiare. În cele din urmă, secțiunea privind evoluția cursului de schimb prezintă, după caz, dacă țara analizată a beneficiat, în perioada de referință de doi ani, de sprijin sub formă de lichiditate acordată băncilor centrale sau de susținere a balanței de plăți. Sunt luate în considerare atât asistența efectivă, cât și cea preventivă.

În ceea ce privește evoluția ratelor dobânzilor pe termen lung, în Caseta 4 sunt prezentate dispozițiile juridice relevante și modul de aplicare a acestora de către BCE.

După cum s-a menționat anterior, Tratatul face trimitere în mod explicit la „caracterul durabil al convergenței” reflectat de nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung. Astfel, evoluțiile din perioada de referință cuprinsă între luna iunie 2023 și luna mai 2024 sunt analizate ținând seama de traiectoria consemnată de ratele dobânzilor pe termen lung pe parcursul ultimului deceniu (sau al perioadei pentru care există date disponibile) și de factorii principali care stau la baza diferențialelor față de rata medie a dobânzii pe termen lung din zona euro. În decursul perioadei de referință, evoluțiile ratei medii a dobânzii pe termen lung din zona euro au reflectat parțial nivelurile ridicate ale primelor de risc aferente unor țări din zona euro. Prin urmare, randamentul obligațiunilor guvernamentale pe termen lung cotate AAA în zona euro (respectiv randamentul pe termen lung din curba randamentelor obligațiunilor emise de state din zona euro cu rating AAA) este, de asemenea, utilizat ca termen de comparație. În contextul acestei analize, acest raport oferă, de asemenea, informații referitoare la dimensiunea și evoluția pieței financiare. Acestea se bazează pe trei indicatori diferiți (soldul titlurilor de natura datoriei emise de companiile nefinanciare, capitalizarea pieței bursiere și creditele acordate sectorului privat nefinanciar intern de instituțiile financiare monetare), cu ajutorul cărora se determină dimensiunea piețelor financiare.

Totodată, articolul 140 alineatul (1) din Tratat prevede necesitatea ca prezentul Raport de convergență să țină seama de o serie de alți factori relevanți (a se vedea Caseta 5). În acest context, la data de 13 decembrie 2011 a intrat în vigoare cadrul consolidat de guvernanță economică, în conformitate cu dispozițiile articolului 121 alineatul (6) din Tratat, cu scopul de a asigura coordonarea mai strânsă a politicilor economice ale statelor membre ale UE și convergența susținută a rezultatelor economice înregistrate de acestea. Caseta 5 enumeră pe scurt aceste dispoziții juridice și prezintă totodată modul în care sunt abordați factorii suplimentari menționați anterior în evaluarea de către BCE a procesului de convergență.

2.2 Compatibilitatea legislației naționale cu Tratatele

2.2.1 Introducere

Articolul 140 alineatul (1) din Tratat prevede obligația BCE (și a Comisiei Europene) de a prezenta Consiliului, cel puțin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, un raport privind progresele înregistrate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice și monetare. Aceste rapoarte trebuie să includă o analiză a compatibilității legislației naționale a fiecărui stat membru care face obiectul unei derogări, inclusiv statutul BCN din respectivul stat membru, cu articolele 130 și 131 din Tratat și cu articolele relevante din Statut. Această obligație prevăzută în Tratat care le revine statelor membre care fac obiectul unei derogări este denumită și „convergență juridică”.

În procesul de evaluare a convergenței juridice, BCE nu este limitată numai la efectuarea unei evaluări formale a dispozițiilor propriu-zise ale legislației naționale, ci poate analiza și dacă aplicarea prevederilor relevante respectă spiritul Tratatelor și al Statutului. BCE este interesată în mod deosebit de orice indicii ale exercitării unor presiuni asupra organelor de decizie ale BCN din statele membre, element care ar fi în contradicție cu spiritul Tratatului din perspectiva independenței băncilor centrale.

Totodată, BCE consideră că este necesară o funcționare continuă și în condiții optime a organelor de decizie ale BCN. În această privință, autoritățile relevante ale unui stat membru au în special obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura numirea în timp util a unui succesor în cazul în care postul unui membru al unui organ de decizie al unei BCN devine vacant.^[15]

BCE va monitoriza cu atenție orice evoluție înainte de a realiza o evaluare finală pozitivă, prin care să stabilească faptul că legislația națională a unui stat membru este compatibilă cu Tratatul și cu Statutul.

Statele membre care fac obiectul unei derogări și convergența juridică

Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Suedia, state ale căror legislații sunt analizate în prezentul raport, au fiecare statutul de stat membru care face obiectul unei derogări, respectiv de stat membru care nu a adoptat încă moneda euro. Suedia a primit statutul de stat membru care face obiectul unei derogări printr-o decizie a Consiliului din mai 1998.^[16] În ceea ce privește celelalte state membre, articolele 4^[17] și 5^[18] din Actele privind condițiile de aderare prevăd că fiecare dintre aceste state membre participă la Uniunea Economică și Monetară de la data aderării în calitate de stat membru care face obiectul unei derogări în sensul articolului 139 din Tratat.

Acest raport nu include Danemarca, un stat membru cu statut special și care nu a adoptat încă moneda euro. Protocolul (nr. 16) referitor la anumite dispoziții privind Danemarca, anexat la Tratate, prevede că, având în vedere notificarea transmisă Consiliului de către guvernul danez la 3 noiembrie 1993, Danemarca beneficiază de o derogare și procedura de abrogare a derogării va fi inițiată exclusiv la cererea Danemarcei. Având în vedere că articolul 130 din Tratat se aplică Danemarcei, Danmarks Nationalbank trebuie să îndeplinească condițiile privind independența băncii centrale. Raportul de convergență al IME din 1998 a conchis că aceste condiții au fost îndeplinite. Nivelul de convergență a Danemarcei nu a mai fost evaluat din 1998, dat fiind statutul special al acestei țări. Până când Danemarca nu va transmite Consiliului o notificare privind intenția sa de a adopta moneda euro, nu este necesară nici integrarea din punct de vedere juridic a Danmarks Nationalbank în Eurosistem și nici adaptarea legislației daneze.

Scopul evaluării convergenței juridice este acela de a facilita adoptarea de către Consiliu a deciziilor cu privire la statele membre care „îndeplinesc obligațiile care le revin pentru realizarea uniunii economice și monetare” [articolul 140 alineatul (1) din Tratat]. În domeniul juridic, aceste condiții vizează în special independența băncilor centrale și integrarea juridică a BCN în Eurosistem.

Structura evaluării juridice

Evaluarea juridică respectă în general structura rapoartelor anterioare ale BCE și IME cu privire la convergența juridică.^[19]

Compatibilitatea legislației naționale este analizată prin prisma legislației intrate în vigoare înainte de 27 martie 2024.

2.2.2 Sfera de adaptare

Domeniile de adaptare

În scopul identificării domeniilor în care legislația națională trebuie adaptată, sunt examinate următoarele aspecte:

• compatibilitatea cu dispozițiile privind independența BCN, a membrilor organelor de decizie și a guvernatorilor BCN din Tratat (articolul 130) și din Statut (articolele 7 și 14.2);
• compatibilitatea cu dispozițiile privind confidențialitatea (articolul 37 din Statut);
• compatibilitatea cu dispozițiile referitoare la interdicția de finanțare monetară (articolul 123 din Tratat) și interdicția de acces privilegiat (articolul 124 din Tratat);
• compatibilitatea cu ortografia unică a euro impusă de legislația UE și
• integrarea juridică a BCN în Eurosistem (în special din perspectiva articolelor 12.1 și 14.3 din Statut).

„Compatibilitate” sau „armonizare”

Articolul 131 din Tratat prevede cerința ca legislația națională să fie „compatibilă” cu Tratatele și cu Statutul; în consecință, orice incompatibilitate trebuie remediată. Nici supremația Tratatelor și a Statutului asupra legislației naționale, nici natura incompatibilității nu afectează necesitatea îndeplinirii acestei obligații.

Cerința ca legislația națională să fie „compatibilă” nu înseamnă că Tratatul impune „armonizarea” statutelor BCN între ele sau cu Statutul. Particularitățile naționale pot continua să existe în măsura în care nu aduc atingere competenței în domeniul monetar care se atribuie în mod irevocabil UE. Într-adevăr, articolul 14.4 din Statut permite BCN să îndeplinească și alte funcții decât cele menționate în Statut, în măsura în care acestea nu împiedică îndeplinirea obiectivelor și misiunilor SEBC.^[20] Dispozițiile statutelor BCN care prevăd astfel de funcții suplimentare reprezintă un exemplu elocvent de situații în care se acceptă păstrarea diferențelor. Astfel, termenul „compatibil” indică mai degrabă faptul că legislația națională și statutele BCN trebuie ajustate în vederea eliminării neconcordanțelor cu Tratatele și cu Statutul și a asigurării nivelului necesar de integrare a BCN în SEBC. Trebuie modificată în special orice dispoziție care încalcă independența BCN, așa cum este ea definită în Tratat, și rolul acesteia ca parte integrantă a SEBC. Prin urmare, nu este suficient să se considere că supremația legislației UE asupra legislației naționale poate conduce singură la îndeplinirea acestui obiectiv.

Obligația prevăzută în articolul 131 din Tratat privește exclusiv situația incompatibilității cu Tratatele și cu Statutul. Însă legislația națională care este incompatibilă cu legislația secundară a UE relevantă pentru domeniile de adaptare analizate în prezentul Raport de convergență ar trebui armonizată cu aceasta. Supremația legislației UE nu afectează obligația de a adapta legislația națională. Această cerință de ordin general decurge nu numai din articolul 131 din Tratat, ci și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.^[21]

Tratatele și Statutul nu precizează modalitatea prin care legislația națională ar trebui să fie adaptată. Prin urmare, compatibilitatea poate fi obținută prin eliminarea oricărei legislații naționale care este incompatibilă cu dreptul Uniunii sau prin trimiterea la tratate și la Statut sau, în mod excepțional, prin includerea dispozițiilor acesteia și prin menționarea provenienței lor, sub rezerva următoarelor calificări:

Ca regulă generală, trebuie evitată reproducerea dispozițiilor relevante din legislația Uniunii direct aplicabile în ordinea juridică a statului membru care utilizează același limbaj.^[22] O reproducere poate crea incertitudine atât în ceea ce privește natura juridică și originea dispozițiilor aplicabile, cât și în ceea ce privește data intrării în vigoare a acestora. Acest lucru nu s-ar alinia cu principiul aplicării și interpretării uniforme a dreptului Uniunii în întreaga Uniune.^[23] În plus, în cazul în care o dispoziție națională utilizează o formulare diferită de cea utilizată în dispoziția relevantă a Uniunii, aceasta creează un conținut normativ propriu. În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din tratat, competența exclusivă a Uniunii în materie de politică monetară exclude adoptarea de către statele membre a unor dispoziții care, având în vedere obiectivul și conținutul lor, stabilesc norme juridice care reglementează utilizarea monedei euro ca monedă unică, cu excepția cazului în care statele membre au fost împuternicite să facă acest lucru.^[24] În acest context, conceptul de politică monetară nu se limitează la implementarea operațională a acestuia, care, în temeiul articolului 127 alineatul (2) prima liniuță din Tratat, reprezintă una dintre misiunile fundamentale ale Eurosistemului. Acesta are și o dimensiune de reglementare menită să garanteze statutul monedei euro ca monedă unică.^[25]

În circumstanțe excepționale, o reproducere a dispozițiilor relevante din legislația Uniunii direct aplicabile în ordinea juridică a statului membru care utilizează același limbaj poate fi utilizată din motive de coerență și pentru a le face inteligibile pentru persoanele cărora li se aplică. În cazul în care există astfel de circumstanțe excepționale care permit reproducerea dispozițiilor direct aplicabile ale legislației Uniunii, dispozițiile ar trebui reproduse cu precizie, iar formularea nu ar trebui modificată.^[26] În plus, dispozițiile ar trebui reproduse numai în măsura în care acest lucru este justificat de circumstanțele excepționale. Cu toate acestea, astfel de circumstanțe excepționale nu există în cazul în care dispozițiile direct aplicabile ale legislației Uniunii sunt suficient de coerente și cuprinzătoare, ceea ce face inutilă repetarea sau reflectarea acestora în legislația națională.^[27] În cazul în care dispozițiile direct aplicabile ale legislației Uniunii sunt doar relevante în contextul domeniilor reglementate de legislația națională, legislația națională nu trebuie să facă trimitere la aceste dispoziții. În măsura în care legislația națională reproduce în mod necesar dispoziții ale legislației Uniunii direct aplicabile din motivele menționate anterior, acesta ar trebui să facă acest lucru în mod explicit și să clarifice faptul că dispozițiile sale sunt fie „în conformitate cu” sau „respectă” dispozițiile relevante ale legislației Uniunii, atunci când acestea din urmă sunt doar reproduse pentru a plasa legislația națională în contextul mai larg, fie „fără a aduce atingere” dispozițiilor relevante ale legislației Uniunii, atunci când o autoritate națională exercită competențe reziduale care le depășesc pe cele exercitate în cadrul SEBC și al Eurosistemului.^[28]

În plus, ca modalitate de realizare și menținere a compatibilității legislației naționale cu Tratatele și Statutul, BCE trebuie consultată de către instituțiile UE și statele membre cu privire la proiectele de reglementare care sunt de competența sa, în conformitate cu articolul 127 alineatul (4) și articolul 282 alineatul (5) din Tratat și cu articolul 4 din Statut. Decizia 98/415/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare^[29] stabilește în mod expres obligația statelor membre de a lua măsurile necesare în vederea respectării acestei obligații.

2.2.3 Independența BCN

În ceea ce privește independența băncilor centrale, legislația națională a statelor membre care au aderat la UE în 2004, 2007 sau 2013 a trebuit adaptată pentru a fi în concordanță cu dispozițiile aplicabile ale Tratatului și ale Statutului, și pentru a intra în vigoare la 1 mai 2004, 1 ianuarie 2007 și 1 iulie 2013.^[30] Suedia a trebuit să realizeze adaptările necesare până la data de 1 iunie 1998, dată la care a fost înființat SEBC.

Independența băncilor centrale

În noiembrie 1995, IME a elaborat o listă de caracteristici ale independenței băncilor centrale (descrise ulterior în detaliu în Raportul de convergență din anul 1998) care au stat la baza evaluării legislației naționale a statelor membre la acea dată, în special a statutelor BCN. Conceptul de independență a băncilor centrale include diferite tipuri de independență care trebuie analizate separat, respectiv independența funcțională, instituțională, personală și financiară. În ultimii ani, prin avizele adoptate de BCE, analiza acestor aspecte ale independenței băncilor centrale a continuat să fie perfecționată. Aceste aspecte stau la baza evaluării nivelului de convergență dintre legislația națională a statelor membre care fac obiectul unei derogări, pe de o parte, și Tratate și Statut, pe de altă parte.

Independența funcțională

Independența băncilor centrale nu este un scop în sine, ci reprezintă un instrument esențial pentru atingerea unui obiectiv care ar trebui să fie clar definit și să aibă prioritate față de orice alte obiective. Independența funcțională presupune ca obiectivul fundamental al fiecărei BCN să fie exprimat în mod clar, să nu lase loc incertitudinilor juridice și să fie în deplin acord cu obiectivul fundamental de menținere a stabilității prețurilor prevăzut în Tratat. Urmărirea acestui obiectiv este asigurată prin dotarea BCN cu mijloacele și instrumentele necesare pentru îndeplinirea acestui obiectiv în mod independent de oricare altă autoritate. Cerința prevăzută în Tratat privind independența băncilor centrale reflectă opinia generală conform căreia obiectivul fundamental de menținere a stabilității prețurilor este realizat în mod optim de o instituție pe deplin independentă, al cărei mandat este clar definit. Independența băncilor centrale este perfect compatibilă cu angajarea răspunderii BCN pentru deciziile lor, ceea ce reprezintă un aspect important pentru sporirea încrederii în statutul lor de instituții independente. Acest principiu presupune transparență și dialog cu terțe părți.

Sub aspect temporal, Tratatul nu precizează data de la care BCN ale statelor membre care fac obiectul unei derogări trebuie să îndeplinească obiectivul fundamental de menținere a stabilității prețurilor prevăzut la articolul 127 alineatul (1) și articolul 282 alineatul (2) din Tratat și la articolul 2 din Statut. În cazul statelor membre care au aderat la UE ulterior datei introducerii monedei euro în UE, nu se precizează dacă această obligație este aplicabilă de la data aderării sau de la data adoptării monedei euro de către acestea. Spre deosebire de articolul 127 alineatul (1) din Tratat, care nu se aplică statelor membre care fac obiectul unei derogări [a se vedea articolul 139 alineatul (2) litera (c) din Tratat], articolul 2 din Statut se aplică în cazul acestor state membre (a se vedea articolul 42.1 din Statut). BCE consideră că obligația BCN de a stabili menținerea stabilității prețurilor ca obiectiv fundamental a intrat în vigoare la 1 iunie 1998 în cazul Suediei și la 1 mai 2004, 1 ianuarie 2007 și 1 iulie 2013 în cazul statelor membre care au aderat la UE la aceste date. Această poziție se bazează pe faptul că unul dintre principiile directoare ale UE, și anume stabilitatea prețurilor (articolul 119 din Tratat), se aplică și în cazul statelor membre care fac obiectul unei derogări. Totodată, această poziție se bazează pe obiectivul prevăzut în Tratat conform căruia toate statele membre trebuie să urmărească realizarea convergenței macroeconomice, inclusiv a stabilității prețurilor, acesta fiind motivul din spatele caracterului periodic al rapoartelor BCE și ale Comisiei Europene. Această concluzie se întemeiază totodată pe principiul subiacent al independenței băncilor centrale, care se justifică numai în cazul în care obiectivul general privind stabilitatea prețurilor este prioritar.

Sintezele pe țară din prezentul raport au la bază aceste concluzii privind data la care intră în vigoare obligația ce revine BCN ale statelor membre care fac obiectul unei derogări de a stabili ca obiectiv fundamental menținerea stabilității prețurilor.

Independența instituțională

Principiul independenței instituționale este enunțat în mod expres în articolul 130 din Tratat și articolul 7 din Statut. Aceste două articole interzic BCN și membrilor organelor de decizie ale acestora să solicite sau să accepte instrucțiuni de la instituțiile sau organismele UE, de la guvernele statelor membre sau de la orice alt organism. În plus, acestea interzic instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor UE, precum și guvernelor statelor membre orice încercare de influențare a acelor membri ai organelor de decizie ale BCN ale căror decizii pot afecta îndeplinirea de către BCN a misiunilor legate de SEBC. Pentru ca legislația națională să reflecte articolul 130 din Tratat și articolul 7 din Statut, aceasta ar trebui să reflecte ambele interdicții și să nu limiteze sfera de aplicare a acestora.^[31] Recunoașterea faptului că băncile centrale se bucură de această independență nu are drept consecință exceptarea acestora de la obligația respectării normelor statului de drept sau protejarea acestora față de orice legislație.^[32]

Indiferent dacă BCN este organizată ca un organism al statului, un organism special de drept public sau pur și simplu o societate pe acțiuni, există riscul ca, în temeiul existenței unei asemenea relații de apartenență, deținătorul să aibă posibilitatea de a-și exercita influența asupra procesului decizional al acesteia în ceea ce privește misiunile legate de SEBC.^[33] O astfel de influență, indiferent dacă este exercitată prin intermediul drepturilor acționarilor sau în alt mod, poate afecta independența unei BCN și, prin urmare, ar trebui limitată prin lege.

Cadrul juridic privind activitatea băncii centrale trebuie să furnizeze o bază stabilă pe termen lung pentru funcționarea acesteia. Modificarea frecventă a structurii instituționale a unei BCN, care să afecteze stabilitatea organizațională sau a guvernanței acesteia, ar putea avea un impact advers asupra independenței instituționale a respectivei BCN.^[34]

Independența instituțională ar trebui respectată și în cazuri de urgență. Numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 347 din Tratat autoritățile naționale pot justifica exercitarea, cu titlu temporar și excepțional, a prerogativelor care țin de competența exclusivă a SEBC. Momentul critic pentru această evaluare este momentul în care măsura este adoptată. Având în vedere caracterul excepțional al articolului 347 din Tratat, statele membre ar trebui să se abțină de la adoptarea unei legislații preventive în absența condițiilor prevăzute de articolul 347 din Tratat.^[35]

Interdicția de a da instrucțiuni

Drepturile terților de a da instrucțiuni BCN, organelor de decizie ale BCN sau membrilor acestora în privința misiunilor legate de SEBC sunt incompatibile cu Tratatul și cu Statutul.

Orice implicare a unei BCN în aplicarea măsurilor destinate consolidării stabilității financiare trebuie să fie compatibilă cu Tratatul, respectiv funcțiile BCN trebuie să fie îndeplinite în deplină compatibilitate cu independența funcțională, instituțională și financiară a acestora, astfel încât să asigure îndeplinirea adecvată a atribuțiilor care le revin în temeiul Tratatului și al Statutului.^[36] În măsura în care legislația națională prevede pentru o BCN un rol care depășește funcția consultativă și care presupune asumarea de către aceasta a unor atribuții suplimentare, este necesară asigurarea faptului că aceste atribuții nu afectează din punct de vedere operațional și financiar capacitatea BCN de a îndeplini misiunile legate de SEBC.^[37] În plus, includerea reprezentanților BCN în organismele de supraveghere cu caracter colegial și cu competențe decizionale sau în alte autorități ar trebui să acorde importanța cuvenită măsurilor de garantare a independenței personale a membrilor organelor de decizie ale BCN.^[38]

Interdicția de a aproba, suspenda, anula sau amâna decizii

Drepturile terților de a aproba, suspenda, anula sau amâna deciziile adoptate de BCN în privința misiunilor legate de SEBC sunt incompatibile cu Tratatul și cu Statutul.^[39]

Interdicția de a controla decizii pe motive juridice

Acordarea altor organisme decât instanțele judecătorești independente a dreptului de a cenzura, pe motive legale, deciziile referitoare la îndeplinirea misiunilor legate de SEBC este incompatibilă cu Tratatul și Statutul, întrucât îndeplinirea acestor misiuni nu poate fi reevaluată la nivel politic. Dreptul guvernatorului unei BCN de a suspenda, pe motive juridice, aplicarea unei decizii adoptate de SEBC sau de un organ de decizie al unei BCN și de a transmite ulterior această decizie unui organism politic în vederea adoptării unei decizii finale ar echivala cu solicitarea de instrucțiuni de la terți.

Interdicția de a participa cu drept de vot în cadrul organelor de decizie ale BCN

Participarea cu drept de vot a reprezentanților terților în cadrul unui organ de decizie al unei BCN cu privire la aspecte referitoare la îndeplinirea de către BCN a misiunilor legate de SEBC, chiar și în cazul în care votul respectiv nu are caracter decisiv, este incompatibilă cu Tratatul și cu Statutul.^[40] O astfel de participare, chiar și fără drept de vot, este incompatibilă cu Tratatul și cu Statutul dacă interferează cu îndeplinirea de către organele de decizie respective a misiunilor legate de SEBC sau dacă pune în pericol respectarea regimului de confidențialitate al SEBC.^[41]

Interdicția de consultare prealabilă cu privire la o decizie a unei BCN

Obligația statutară explicită a unei BCN de a consulta în prealabil terți cu privire la o decizie a BCN pune la dispoziția terților un mecanism formal de influențare a deciziei finale și, prin urmare, este incompatibilă cu Tratatul și cu Statutul.

Cu toate acestea, dialogul dintre o BCN și terți, chiar și în cazul în care se bazează pe obligații statutare de furnizare de informații și de schimb de opinii, este compatibil cu independența băncii centrale cu condiția ca:

• acesta să nu aducă atingere independenței membrilor organelor de decizie ale BCN;
• statutul special al guvernatorilor, în calitatea lor de membri ai organelor de decizie ale BCE, să fie pe deplin respectat și
• cerințele privind confidențialitatea care decurg din Statut să fie îndeplinite.^[42]

Descărcarea de răspundere a membrilor organelor de decizie ale BCN

Dispozițiile statutare referitoare la neangajarea răspunderii membrilor organelor de decizie ale BCN (de exemplu, în ceea ce privește conturile) de către terți (de exemplu, guverne) trebuie să prevadă elemente de siguranță corespunzătoare, astfel încât o asemenea competență să nu afecteze capacitatea unui membru al unei BCN de a adopta în mod independent decizii cu privire la misiunile legate de SEBC (sau de a aplica decizii adoptate la nivelul SEBC). În acest sens, este recomandată includerea unei dispoziții exprese în acest sens în statutele BCN.

Independența personală

Articolul 130 din Tratat și articolele 7 și 14.2 din Statut salvgardează independența băncii centrale și în ceea ce privește guvernatorii și membrii organelor de decizie al BCN. Guvernatorii sunt membri ai Consiliului general al BCE și devin membri ai Consiliului guvernatorilor după adoptarea monedei euro de către statele membre din care provin. Guvernatorii nu pot fi considerați reprezentanți ai unui stat membru atunci când își îndeplinesc atribuțiile ce le revin în calitate de membri ai Consiliului guvernatorilor sau ai Consiliului general al BCE.^[43] Articolul 14.2 din Statut precizează că statutele BCN trebuie, în special, să stabilească o durată minimă de cinci ani pentru mandatul guvernatorilor. De asemenea, prevederile acestui articol oferă protecție împotriva demiterii arbitrare a guvernatorilor, stipulând că aceștia pot fi eliberați din funcție doar în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile necesare exercitării îndatoririlor ce le revin sau în cazul în care se fac vinovați de abateri grave. În astfel de cazuri, articolul 14.2 din Statut prevede posibilitatea de a recurge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care are competența de a anula decizia luată la nivel național de eliberare din funcție a guvernatorului.^[44] Suspendarea unui guvernator poate echivala, de fapt, cu eliberarea din funcție a unui guvernator în sensul articolului 14.2 din Statut.^[45] Statutele BCN trebuie să respecte această dispoziție, astfel cum se menționează în continuare.

Articolul 130 din Tratat interzice guvernelor naționale și oricăror altor organisme să influențeze membrii organelor de decizie ale BCN în îndeplinirea misiunilor acestora. Mai exact, statele membre nu pot încerca să influențeze membrii organelor de decizie ale BCN prin modificarea legislației naționale care să le afecteze remunerarea, care, în principiu, ar trebui să se aplice doar pentru mandate viitoare.^[46]

Durata minimă a mandatului guvernatorilor

În conformitate cu articolul 14.2 din Statut, statutele BCN trebuie să prevadă o durată minimă de cinci ani pentru mandatul unui guvernator. Această dispoziție nu exclude durate mai lungi ale mandatului, în timp ce un mandat pe durată nedeterminată nu necesită modificarea statutelor, cu condiția ca motivele eliberării din funcție a guvernatorului să fie conforme cu dispozițiile articolului 14.2 din Statut. Durate mai scurte nu pot fi justificate nici măcar în timpul unei perioade de tranziție.^[47] În cazul în care în legislația națională este prevăzută o vârstă obligatorie de pensionare, ar trebui să se asigure că durata minimă a mandatului în conformitate cu articolul 14.2 din Statut nu este întreruptă de împlinirea vârstei de pensionare, întrucât durata minimă a mandatului prevalează asupra oricărei vârste obligatorii de pensionare în cazul unui guvernator.^[48] În situația în care statutul unei BCN este modificat, legea de modificare ar trebui să asigure stabilitatea mandatului guvernatorului și al altor membri ai organelor de decizie implicați în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC.^[49]

Motive pentru eliberarea din funcție a guvernatorilor

Statutele BCN trebuie să asigure faptul că guvernatorii nu pot fi eliberați din funcție în baza altor motive decât cele menționate la articolul 14.2 din Statut. Scopul cerinței prevăzute în acest articol este acela de a împiedica autoritățile implicate în procesul de numire a guvernatorilor, mai precis guvernul sau parlamentul relevant, să elibereze în mod arbitrar din funcție un guvernator. Statutele BCN ar trebui să nu conțină incompatibilități cu motivele care stau la baza unei eliberări din funcție prevăzute la articolul 14.2 din Statut și nici să menționeze oricare dintre aceste motive (întrucât dispozițiile articolului 14.2 din Statut sunt direct aplicabile).^[50] Odată aleși sau numiți, guvernatorii nu pot fi demiși în alte condiții decât cele prevăzute la articolul 14.2 din Statut, chiar dacă nu și-au preluat încă atribuțiile. Întrucât condițiile în care poate fi eliberat din funcție un guvernator sunt concepte autonome în legislația Uniunii Europene, aplicarea și interpretarea acestora nu depind de contextele naționale.^[51] În ultimă instanță, este de competența Curții de Justiție a Uniunii Europene, conform competențelor care îi sunt conferite prin articolul 14.2 al doilea paragraf din Statut, să interpreteze aceste concepte.^[52]

Stabilitatea mandatului și motivele eliberării din funcție a membrilor organelor de decizie ale BCN, cu excepția guvernatorilor, care sunt implicați în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC

Aplicarea acelorași reguli privind stabilitatea mandatului și motivele eliberării din funcție a guvernatorilor în ceea ce privește alți membri ai organelor de decizie ale BCN implicați în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC va proteja și independența personală a acelor persoane.^[53] Articolul 130 din Tratat și articolul 7 din Statut se referă la „membrii organelor de decizie” ale BCN, și nu la guvernatori în mod specific. Acest principiu se aplică în special în cazul în care un guvernator este primus inter pares în raport cu colegii săi cu drepturi de vot echivalente sau în situațiile în care ceilalți membri sunt implicați în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC.

Dreptul la o cale de atac jurisdicțională

Guvernatorii și ceilalți membrii ai organelor de decizie ale BCN trebuie să aibă dreptul de a ataca orice decizie prin care sunt eliberați din funcție la o instanță judecătorească independentă, pentru a limita posibilitatea factorilor politici de a evalua în mod discreționar motivele unei astfel de decizii.

Articolul 14.2 din Statut prevede că guvernatorii care au fost eliberați din funcție au dreptul de a ataca o astfel de decizie la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența de a revoca măsura luată la nivel național pentru eliberarea din funcție în cazul în care aceasta contravine dreptului Uniunii.

Pe baza articolului 130 din Tratat și a articolului 7 din Statut, legislația națională ar trebui să prevadă dreptul la o cale de atac în fața instanțelor judecătorești naționale împotriva deciziei de eliberare din funcție a membrilor organelor de decizie ale BCN (alții decât guvernatorii) implicați în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC.^[54] Acest drept poate constitui o problemă de drept comun sau poate face obiectul unei dispoziții speciale. Chiar dacă dreptul comun prevede acest drept, din rațiuni de certitudine juridică, este recomandabilă includerea unei dispoziții specifice referitoare la acest drept.

Măsuri de prevenire a conflictelor de interese

Independența personală implică și asigurarea prevenirii unor eventuale conflicte de interese între atribuțiile membrilor organelor de decizie ale BCN implicați în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC în relația acestora cu BCN respective (și, de asemenea, ale guvernatorilor în relația cu BCE) și oricare alte funcții pe care le pot deține acești membri ai organelor de decizie ale BCN și care le pot compromite independența personală.^[55] În principiu, calitatea de membru al unui organ de decizie implicat în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC este incompatibilă cu exercitarea altor funcții care pot conduce la apariția unui conflict de interese. Mai exact, membrii acestor organe de decizie nu pot exercita un mandat sau nu pot avea un interes care să le poată influența activitățile, fie prin natura postului deținut în cadrul autorităților executive sau legislative ale statului sau în cadrul administrației regionale ori locale, fie prin implicarea în activitatea unei societăți comerciale. Trebuie acordată o atenție deosebită prevenirii unor eventuale conflicte de interese în cazul membrilor care nu dețin funcții de conducere în cadrul organelor de decizie.

Independența financiară

Independența generală a unei BCN ar fi periclitată în situația în care aceasta nu ar fi în măsură să dispună, în mod autonom, de resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea mandatului său, respectiv pentru îndeplinirea misiunilor legate de SEBC încredințate acesteia prin Tratat și Statut.^[56]

Statele membre nu trebuie să pună BCN în situația de a nu dispune de resurse financiare suficiente și de capital net adecvat^[57] pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin în legătură cu SEBC sau Eurosistem, după caz. Acest lucru ar fi valabil, de exemplu, dacă o BCN ar fi împiedicată să constituie resurse financiare adecvate sub formă de rezerve sau de amortizoare pentru a compensa pierderile, în special cele care rezultă din operațiunile de politică monetară, iar statul membru în cauză nu s-a asigurat în prealabil că BCN dispune de fondurile necesare pentru a suporta sarcina financiară care rezultă din exercitarea unei funcții care nu intră în sfera de competență a SEBC (cum ar fi fondurile necesare pentru a putea plăti compensația care rezultă din regimul răspunderii pentru această funcție), păstrându-și în același timp capacitatea de a-și îndeplini misiunile SEBC în mod efectiv și independent.^[58] Trebuie menționat că articolele 28.1 și 30.4 din Statut prevăd posibilitatea BCE de a adresa BCN solicitări ulterioare pentru a contribui la capitalul BCE și pentru a efectua transferuri suplimentare de active din rezervele valutare.^[59] În plus, articolul 33.2 din Statut prevede^[60] că, în cazul în care BCE înregistrează o pierdere care nu poate fi compensată în totalitate din fondul general de rezervă, Consiliul guvernatorilor BCE poate decide ca pierderea reziduală să fie acoperită din veniturile monetare aferente exercițiului financiar relevant, proporțional cu și în limita sumelor alocate BCN. Principiul independenței financiare înseamnă că, pentru respectarea acestor dispoziții, este necesar ca o BCN să își poată îndeplini funcțiile fără ingerințe.

Având în vedere toate motivele menționate anterior, independența financiară implică și faptul că o BCN trebuie să aibă mereu capital suficient. Mai exact, ar trebui evitată orice situație în care, pentru o perioadă îndelungată de timp, nivelul capitalului net al unei BCN să fie mai mic decât cel al capitalului statutar sau chiar negativ, inclusiv situația în care sunt reportate pierderi care depășesc nivelul capitalului și al rezervelor.^[61] Orice astfel de situație poate avea un impact negativ asupra capacității BCN de a-și îndeplini misiunile legate de SEBC. În plus, o astfel de situație poate afecta credibilitatea politicii monetare a Eurosistemului. Prin urmare, situația în care nivelul capitalului net al unei BCN coboară sub cel al capitalului statutar sau devine chiar negativ ar impune ca statul membru respectiv să pună la dispoziția BCN capitalul necesar cel puțin pentru a ajunge la nivelul capitalului statutar într-o perioadă rezonabilă de timp, astfel încât să fie respectat principiul independenței financiare. În ceea ce privește BCE, relevanța acestui aspect a fost deja recunoscută de Consiliu prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1009/2000 al Consiliului din 8 mai 2000 privind majorările capitalului Băncii Centrale Europene.^[62] Acesta a permis Consiliului guvernatorilor BCE să decidă o majorare efectivă a capitalului BCE pentru a menține caracterul adecvat al bazei de capital pentru a susține operațiunile BCE,^[63] BCN ar trebui să aibă capacitatea financiară pentru a da curs unei astfel de decizii a BCE.

Conceptul de independență financiară ar trebui evaluat din perspectiva capacității unui terț de a exercita o influență directă sau indirectă nu numai asupra misiunilor legate de SEBC ale BCN, ci și asupra capacității acesteia de a-și îndeplini mandatul din punct de vedere financiar, din perspectiva resurselor financiare corespunzătoare. Aspectele independenței financiare prezentate în continuare sunt deosebit de relevante în acest sens.^[64] Acestea sunt elementele independenței financiare în raport cu care BCN prezintă cel mai înalt grad de vulnerabilitate la influențele exterioare.

Stabilirea bugetului

Dacă un terț are competența de a stabili sau de a influența bugetul unei BCN, această situație este incompatibilă cu principiul independenței financiare, cu excepția cazului în care legea prevede o clauză de salvgardare pentru garantarea faptului că o astfel de competență nu aduce atingere mijloacelor financiare necesare îndeplinirii de către BCN a misiunilor legate de SEBC.^[65]

Normele contabile

Conturile trebuie elaborate fie în conformitate cu normele contabile generale, fie în conformitate cu normele stabilite de organele de decizie ale unei BCN. În cazul în care sunt stabilite de către terți, aceste norme trebuie cel puțin să țină seama de propunerile organelor de decizie ale BCN.

Conturile anuale ar trebui adoptate de către organele de decizie ale BCN, cu sprijinul unor contabili independenți, și pot face obiectul aprobării ex post de către terți (de exemplu, guvernul sau parlamentul). În ceea ce privește profitul, organele de decizie ale BCN ar trebui să aibă competența de a decide cu privire la calcularea acestuia în mod independent și profesional.

În cazul în care operațiunile BCN sunt supuse controlului unei curți de conturi sau al unui organism similar care are sarcina de a controla utilizarea finanțelor publice, sfera de acoperire a acestui control ar trebui să fie definită în mod clar prin cadrul juridic,^[66] nu ar trebui să aducă atingere activităților desfășurate de auditorii externi independenți ai BCN^[67] și, de asemenea, în conformitate cu principiul independenței instituționale, ar trebui să respecte interdicția de a da instrucțiuni unei BCN și organelor sale de decizie și nu ar trebui să interfereze cu misiunile legate de SEBC ale BCN^[68]. Auditul public trebuie realizat pe baza unor criterii apolitice, independente și strict profesionale.^[69]

Repartizarea profitului, capitalul și dispozițiile financiare ale BCN

În ceea ce privește repartizarea profitului, statutele BCN pot conține dispoziții cu privire la modalitatea de repartizare a profitului. În absența unor astfel de dispoziții, deciziile privind repartizarea profitului ar trebui adoptate de către organele de decizie ale BCN pe baza unor criterii profesionale și nu ar trebui lăsate la discreția terților, cu excepția cazului în care este prevăzută o clauză de salvgardare expresă care stabilește faptul că aceasta nu aduce atingere mijloacelor financiare necesare îndeplinirii de către BCN a misiunilor legate de SEBC.^[70]

Profitul poate fi transferat către bugetul de stat numai după acoperirea pierderilor acumulate în anii anteriori și după constituirea provizioanelor financiare considerate necesare pentru menținerea valorii reale a capitalului și a activelor BCN.^[71] Nu sunt permise măsuri legislative temporare sau ad-hoc care să constituie instrucțiuni adresate BCN cu privire la repartizarea profitului acestora.^[72] În mod similar, aplicarea unui impozit pe câștigurile nerealizate ale unei BCN ar aduce, de asemenea, atingere principiului independenței financiare.^[73]

Un stat membru nu poate impune unei BCN reduceri de capital fără acordul prealabil al organelor de decizie ale respectivei BCN, scopul fiind acela de a asigura deținerea de către aceasta a unor mijloace financiare suficiente pentru îndeplinirea mandatului de membru al SEBC, în conformitate cu dispozițiile articolului 127 alineatul (2) din Tratat și cu dispozițiile Statutului. Din același motiv, orice modificare a normelor unei BCN privind repartizarea profitului ar trebui inițiată și adoptată numai în colaborare cu respectiva BCN, aceasta fiind cea mai în măsură să evalueze nivelul fondului de rezervă de care are nevoie.^[74] În privința provizioanelor sau a rezervelor financiare, BCN trebuie să aibă posibilitatea de a-și crea în mod independent provizioane financiare în vederea menținerii valorii reale a capitalului și a activelor deținute. Totodată, statele membre nu pot împiedica BCN să își constituie fondul de rezervă necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în calitate de membru al SEBC.^[75]

Răspunderea financiară a autorităților de supraveghere

În majoritatea statelor membre, autoritățile de supraveghere financiară fac parte integrantă din BCN. Acest fapt nu ridică probleme în măsura în care aceste autorități sunt supuse procesului independent de adoptare a deciziilor de către BCN. Totuși, dacă legea atribuie acestor autorități de supraveghere o capacitate decizională separată, este important să se asigure faptul că deciziile adoptate de către acestea nu pun în pericol finanțele BCN în ansamblu. În asemenea cazuri, legislația națională ar trebui să permită BCN să exercite controlul final asupra oricărei decizii adoptate de autoritățile de supraveghere care ar putea afecta independența BCN, în special independența financiară a acesteia.^[76]

Autonomia în domeniul resurselor umane

Statele membre nu pot aduce atingere capacității unei BCN de a angaja și a păstra personalul calificat necesar pentru îndeplinirea în mod independent a atribuțiilor care i-au fost conferite prin Tratat și Statut.^[77] Totodată, o BCN nu poate fi pusă în situația de a nu avea control sau de a avea un control limitat asupra personalului său, ori în situația în care guvernul unui stat membru îi poate influența politica în domeniul resurselor umane.^[78] Orice modificare a dispozițiilor legislative privind remunerarea membrilor organelor de decizie ale unei BCN și a angajaților acesteia ar trebui hotărâtă în colaborare strânsă și eficace cu BCN,^[79] luând în considerare în mod corespunzător opiniile acesteia, pentru a asigura capacitatea permanentă a BCN de a-și îndeplini misiunile în mod independent.^[80] Autonomia în domeniul resurselor umane include și aspectele referitoare la sistemul de pensii al personalului. Totodată, modificările care determină reduceri ale remunerației personalului unei BCN nu ar trebui să aducă atingere competențelor respectivei BCN de a-și administra propriile resurse financiare, inclusiv fondurile rezultate din orice reducere a salariilor pe care le plătește.^[81]

Dreptul de proprietate

Drepturile unor terți de a interveni sau de a da instrucțiuni unei BCN cu privire la proprietățile acesteia sunt incompatibile cu principiul independenței financiare.

2.2.4 Confidențialitatea

Obligația păstrării secretului profesional de către personalul BCE și al BCN, precum și de către membrii organelor de decizie ale BCE și ale BCN, în conformitate cu dispozițiile articolului 37 din Statut, poate determina inserarea unor dispoziții similare în statutele BCN sau în legislația statelor membre. Supremația legislației Uniunii și a normelor adoptate în temeiul acesteia implică și faptul că dispozițiile legale naționale referitoare la accesul terților la documente ar trebui să fie în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii, inclusiv cu articolul 37 din Statut, și nu pot conduce la încălcarea regimului de confidențialitate al SEBC.^[82] Accesul unei curți de conturi sau al unui organism similar la informațiile și documentele confidențiale ale unei BCN trebuie limitat la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor statutare ale organismului care primește aceste informații și nu trebuie să aducă atingere independenței SEBC și regimului de confidențialitate al acestuia aplicabil membrilor organelor de decizie și personalului BCN.^[83] BCN ar trebui să asigure faptul că aceste organisme păstrează confidențialitatea informațiilor și a documentelor divulgate la un nivel corespunzător celui aplicat de BCN.

2.2.5 Interdicția de finanțare monetară și de acces privilegiat

În ceea ce privește interdicția de finanțare monetară și de acces privilegiat, legislația națională a statelor membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, 2007 sau 2013 a trebuit adaptată pentru a fi în concordanță cu dispozițiile relevante din Tratat și din Statut și pentru a intra în vigoare la 1 mai 2004, 1 ianuarie 2007 și respectiv 1 iulie 2013. Suedia a trebuit să facă adaptările necesare până la data de 1 ianuarie 1995.

Interdicția de finanțare monetară

Articolul 123 alineatul (1) din Tratat interzice BCE sau BCN să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor UE, administrațiilor publice centrale, autorităților regionale sau locale, altor autorități publice, altor organisme sau întreprinderi publice din statele membre.

Același articol interzice cumpărarea de titluri de creanță direct de la aceste entități din sectorul public de către BCE sau de către BCN. Tratatul prevede o excepție de la această interdicție de finanțare monetară, aceasta nefiind aplicabilă în cazul instituțiilor de credit cu capital de stat care, în contextul furnizării de lichidități de către băncile centrale, trebuie să beneficieze de același tratament ca și instituțiile private de credit (articolul 123 alineatul (2) din Tratat). Domeniul exact de aplicare a interdicției de finanțare monetară este definit mai detaliat în Regulamentul (CE) nr. 3603/93 al Consiliului din 13 decembrie 1993 de precizare a definițiilor necesare aplicării interdicțiilor menționate la articolele 104 și 104b alineatul (1) din Tratat,^[84] potrivit căruia interdicția vizează orice tip de finanțare a obligațiilor sectorului public față de terți.

Interdicția de finanțare monetară urmărește să încurajeze statele membre să aplice o politică bugetară sănătoasă care să nu permită ca finanțarea monetară a deficitelor publice (sau accesul privilegiat al autorităților publice la piețele financiare) să conducă la niveluri excesiv de ridicate ale datoriei sau la deficite excesive ale statelor membre.^[85] Prin urmare, interdicția trebuie interpretată în mod extensiv pentru a se asigura aplicarea ei cu strictețe, sub rezerva unui număr limitat de excepții prevăzute la articolul 123 alineatul (2) din Tratat și în Regulamentul (CE) nr. 3603/93. Astfel, chiar dacă articolul 123 alineatul (1) din Tratat se referă în mod specific la „facilități de credit”, care implică obligația rambursării fondurilor, această interdicție se aplică a fortiori și altor forme de finanțare, pentru care nu este prevăzută obligația de rambursare.

Poziția generală a BCE cu privire la compatibilitatea legislației naționale cu această interdicție a fost formulată în principal în cadrul consultării BCE de către statele membre cu privire la proiectele de acte normative naționale, conform articolului 127 alineatul (4) și articolului 282 alineatul (5) din Tratat.^[86]

Legislația națională referitoare la sfera de aplicare a interdicției de finanțare monetară

Legislația națională nu poate limita domeniul de aplicare a interdicției de finanțare monetară și nu poate extinde excepțiile prevăzute de legislația UE. De exemplu, o legislație națională care prevede finanțarea de către BCN a angajamentelor financiare asumate de un stat membru față de instituții financiare internaționale sau față de țări terțe este, în principiu, incompatibilă cu interdicția de finanțare monetară. Ca excepție, Regulamentul (CE) nr. 3603/93 permite finanțarea de către BCN a obligațiilor care revin sectorului public față de FMI, cu condiția ca aceasta să se materializeze în creanțe valutare care au toate caracteristicile activelor de rezervă.^[87] Printre caracteristicile relevante care determină calitatea de active de rezervă a creanțelor se numără disponibilitatea acestora de a îndeplini, la cerere, nevoile de finanțare a balanței de plăți, precum și alte scopuri conexe, ceea ce presupune că trebuie să se asigure calitatea creditului și lichiditatea creanțelor.^[88]

Legislația națională care conferă atribuții BCN

Legislația națională care conferă atribuții BCN nu poate conduce la finanțarea obligațiilor sectorului public față de terți. Conform articolului 14.4 din Statut, BCN pot să îndeplinească și alte funcții decât cele menționate în Statut, cu excepția cazului în care Consiliul guvernatorilor consideră că aceste funcții împiedică îndeplinirea obiectivelor și misiunilor SEBC. Atunci când un stat membru atribuie o astfel de funcție BCN, respectiva BCN este responsabilă și răspunzătoare pentru îndeplinirea acestei funcții. Cu toate acestea, la definirea responsabilității și a răspunderii unei BCN în legătură cu această funcție, statele membre au obligația de a respecta obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii, în special al articolului 123 alineatul (1) din Tratat.^[89]

Articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 3603/93 al Consiliului definește termenul „alte tipuri de facilitate de credit” în sensul articolului 123 din Tratat ca fiind, printre altele, orice finanțare a obligațiilor sectorului public față de terți. În consecință, BCN în cauză nu trebuie să își asume obligații față de terți care ar putea reveni sectorului public. În consecință, BCN în cauză nu trebuie să finanțeze obligațiile preexistente față de terți care revin altor autorități sau organisme publice, iar finanțarea efectivă a obligațiilor față de terți de către BCN în cauză nu trebuie să rezulte direct din măsurile adoptate sau din deciziile de politică ale altor autorități sau organisme publice.^[90]

Distribuirea în avans a profiturilor băncilor centrale

Legislația națională nu poate impune repartizarea profiturilor băncilor centrale care nu au fost realizate, contabilizate și auditate integral. Pentru a respecta interdicția de finanțare monetară, suma transferată către bugetul de stat în conformitate cu normele aplicabile privind repartizarea profitului nu poate fi achitată, nici măcar parțial, din fondul de rezervă al BCN. Prin urmare, normele privind repartizarea profitului nu ar trebui să afecteze fondul de rezervă al BCN. De asemenea, atunci când se transferă statului active ale BCN, acestea trebuie remunerate la valoarea de piață, iar transferul ar trebui să fie simultan cu remunerarea.^[91]

În mod similar, nu este permisă intervenția în îndeplinirea altor misiuni legate de Eurosistem, precum administrarea rezervelor valutare, prin introducerea impozitării câștigurilor teoretice și a celor nerealizate, întrucât aceasta ar constitui o formă de creditare a sectorului public de către banca centrală prin repartizarea anticipată a profitului viitor și incert.^[92]

Asumarea angajamentelor sectorului public

Legislația națională care impune unei BCN preluarea angajamentelor unui organism public anterior independent, ca urmare a reorganizării la nivel național a anumitor atribuții și îndatoriri (de exemplu, în contextul transferării către BCN a anumitor atribuții de supraveghere îndeplinite anterior de stat sau de autorități/organisme publice independente), fără să exonereze complet BCN de toate obligațiile financiare care rezultă din activitățile precedente ale respectivului organism, ar fi incompatibilă cu interdicția de finanțare monetară.^[93]

Legislația națională care impune unei BCN răspunderea pentru exercitarea unei atribuții care i-a fost încredințată în temeiul legislației naționale ar presupune asumarea unei obligații preexistente față de terți și ar fi incompatibilă cu interdicția de finanțare monetară în cazul în care terții care au suferit prejudicii nu au fost compensați ca urmare a acțiunilor BCN, și anume încălcarea de către BCN a normelor impuse de aceasta în acest context.^[94] În plus, în cazul unor atribuții care necesită implementarea unor măsuri extrem de complexe și urgente, precum cele referitoare la reorganizarea sau rezoluția băncilor, legislația națională care angajează o BCN ca urmare a exercitării acestor atribuții ar echivala cu finanțarea efectivă a obligațiilor față de terți în cazul în care răspunderea BCN nu s-ar limita la încălcări grave ale normelor care i-au fost impuse în acest context.^[95]

Asistența financiară acordată instituțiilor de credit și/sau financiare

Legislația națională care prevede finanțarea de către o BCN, chiar dacă este acordată în mod independent și discreționar, a instituțiilor de credit și/sau financiare aflate în incapacitate de plată ar fi incompatibilă cu interdicția de finanțare monetară.

Aceleași preocupări apar și în cazul finanțării de către Eurosistem a unei instituții de credit recapitalizate pentru a-i restabili gradul de solvabilitate prin intermediul plasamentelor directe de instrumente de natura datoriei emise de stat în absența unor surse alternative de finanțare pe piață (denumite în continuare „obligațiuni pentru recapitalizare”), care urmează a fi folosite cu titlu de garanție. În cazul recapitalizării unei instituții de credit de către stat prin intermediul plasamentelor directe de obligațiuni pentru recapitalizare, utilizarea ulterioară a acestora cu titlu de garanție în cadrul operațiunilor de furnizare de lichiditate ale băncii centrale generează preocupări în privința finanțării monetare.^[96] Asistența pentru acoperirea necesarului de lichiditate în situații de urgență, acordată în mod independent și discreționar de către o BCN unei instituții de credit solvabile, pe baza unei garanții de stat, trebuie să îndeplinească următoarele criterii: (i) să se asigure că BCN acordă creditul pe o perioadă cât mai scurtă; (ii) să vizeze aspecte referitoare la stabilitatea sistemică; (iii) să nu existe îndoieli cu privire la validitatea din punct de vedere juridic și la caracterul executoriu al garanției de stat în contextul legislației naționale aplicabile și (iv) să nu existe îndoieli cu privire la caracterul adecvat din punct de vedere economic al garanției de stat, care ar trebui să acopere atât principalul, cât și dobânda aferente împrumuturilor.^[97]

Asistența financiară acordată fondurilor de rezoluție sau mecanismelor financiare și sistemelor de asigurare depozitelor sau de compensare a investitorilor

Finanțarea de către o BCN a unui fond de rezoluție sau a unui fond de garantare a depozitelor care se califică drept „organism public” în sensul articolului 123 alineatul (1) din Tratat nu este compatibilă cu interdicția de finanțare monetară. Un organism este „public” dacă are toate caracteristicile următoare: (a) a fost constituit pentru a îndeplini în mod expres cerințe de interes general, și nu are caracter industrial sau comercial; (b) are personalitate juridică și (c) depinde în mare măsură de entitățile din sectorul public menționate la articolul 123 alineatul (1) din tratat. Dependența strânsă față de aceste entități din sectorul public este prezumată atunci când un organism este finanțat, în cea mai mare parte, de acestea; sau când consiliul de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestui organism este alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50% de către acestea.^[98]

Chiar dacă finanțarea nu este acordată unui „organism public”, finanțarea unui fond de rezoluție sau a unui mecanism financiar nu este conformă cu interdicția de finanțare monetară.^[99] Atunci când o BCN îndeplinește funcția de autoritate de rezoluție, aceasta nu trebuie să își asume sau să finanțeze în niciun caz vreo obligație a unei instituții-punte sau a unui vehicul de administrare a activelor.^[100] În acest sens, legislația națională ar trebui să clarifice faptul că BCN nu își vor asuma sau finanța obligațiile acestor entități.^[101]

Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor^[102] și Directiva privind sistemele de compensare pentru investitori^[103] prevăd că toate costurile de finanțare a sistemelor de garantare a depozitelor și a celor de compensare a investitorilor trebuie suportate de instituțiile de credit și, respectiv, de societățile de investiții respective. Cu excepția finanțării unui „organism public“, legislația națională care prevede finanțarea de către o BCN a unei scheme naționale de asigurare a depozitelor pentru instituțiile de credit sau a unui sistem național de compensare a investitorilor pentru societățile de investiții ar fi compatibilă cu interdicția de finanțare monetară numai dacă se referă la finanțarea pe termen scurt și soluționarea unor situații urgente, implică aspecte referitoare la stabilitatea sistemică, iar deciziile rămân la latitudinea BCN.^[104] Mai exact, asistența acordată de banca centrală schemelor de garantare a depozitelor nu ar trebui să reprezinte o operațiune sistematică de prefinanțare.^[105]

Funcția de agent fiscal

Articolul 21.2 din Statut prevede că „BCE și băncile centrale naționale pot acționa în calitate de agenți fiscali” pentru „instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, administrațiile centrale, autoritățile regionale sau locale, celelalte autorități publice, celelalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre”. Scopul articolului 21.2 din Statut este acela de a clarifica faptul că BCN, ca urmare a transferului competenței în domeniul politicii monetare către Eurosistem, pot continua desfășurarea serviciilor de agent fiscal furnizate în mod tradițional guvernelor și altor entități publice fără ca aceasta să constituie o încălcare a interdicției de finanțare monetară. În plus, Regulamentul (CE) nr. 3603/93 prevede pentru funcția de agent fiscal o serie de excepții clare și strict determinate de la interdicția privind finanțarea monetară: (i) creditele pe parcursul zilei (intra-day) acordate sectorului public sunt permise cu condiția să nu depășească ziua de creditare și să nu fie posibilă nicio prelungire;^[106] (ii) creditarea conturilor sectorului public cu cecuri emise de terți înainte ca banca emitentului cecului să fie debitată este permisă dacă de la momentul primirii cecului a trecut o perioadă de timp fixă corespunzătoare perioadei normale de încasare a cecurilor de către BCN respectivă, cu condiția ca sumele în tranzit să aibă caracter excepțional, o valoare mică și să se anuleze într-o perioadă scurtă de timp;^[107] și (iii) deținerea de monede emise de sectorul public și creditate către sectorul public este permisă dacă valoarea acestor active rămâne inferioară nivelului de 10% din monedele aflate în circulație.^[108]

Legislația națională privind funcția de agent fiscal ar trebui să fie compatibilă cu legislația UE în general și cu interdicția de finanțare monetară în special.^[109] Luând în considerare recunoașterea expresă la articolul 21.2 din Statut a furnizării de servicii de agent fiscal ca funcție legitimă îndeplinită în mod tradițional de BCN, furnizarea de către băncile centrale a serviciilor de agent fiscal respectă interdicția de finanțare monetară, cu condiția ca aceste servicii să rămână în cadrul funcției de agent fiscal și să nu reprezinte finanțarea de către banca centrală a obligațiilor sectorului public față de terți sau creditarea de către banca centrală a sectorului public în afara excepțiilor definite în mod strict și specificate în Regulamentul (CE) nr. 3603/93.^[110] Legislația națională care permite unei BCN să dețină depozite ale administrației publice și să administreze conturile administrației publice nu generează preocupări în privința respectării interdicției de finanțare monetară atât timp cât dispozițiile acesteia nu permit acordarea de credite, inclusiv pe descoperit de cont overnight. Totuși, ar exista o preocupare cu privire la respectarea interdicției de finanțare monetară în cazul în care, de exemplu, legislația națională ar permite remunerarea depozitelor sau a soldurilor conturilor curente la un nivel mai ridicat decât cursul pieței, și nu la cursul pieței sau la un nivel mai scăzut decât acesta. Remunerarea la un nivel mai ridicat decât cursul pieței reprezintă un credit de facto, care contravine obiectivului interdicției de finanțare monetară și, din acest motiv, poate submina obiectivul respectiv. Este esențial ca orice remunerare a unui cont să reflecte parametrii pieței și este deosebit de important să se coreleze rata remunerării depozitelor cu scadența acestora.^[111] De asemenea, furnizarea de către o BCN de servicii de agent fiscal fără remunerare nu generează preocupări cu privire la finanțarea monetară, cu condiția să fie servicii de bază de agent fiscal.^[112]

Interdicția de acces privilegiat

Articolul 124 din Tratat prevede că „se interzice orice măsură care nu se întemeiază pe considerente de ordin prudențial și care stabilește accesul preferențial la instituțiile financiare al instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, al autorităților administrațiilor publice centrale, al autorităților regionale sau locale, al celorlalte autorități publice sau al altor organisme ori întreprinderi publice din statele membre”. La fel ca în cazul interdicției de finanțare monetară, interdicția de acces privilegiat urmărește să încurajeze statele membre să aplice o politică bugetară sănătoasă care să nu permită ca (finanțarea monetară a deficitelor publice sau) accesul privilegiat al autorităților publice la piețele financiare să conducă la niveluri excesiv de ridicate ale datoriei sau la deficite excesive ale statelor membre.^[113]

Conform articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 3604/93 al Consiliului,^[114] prin acces privilegiat se înțelege orice act cu putere de lege, normă administrativă sau orice alt instrument juridic imperativ, adoptat în exercițiul autorității publice, care: (a) obligă instituțiile financiare să achiziționeze sau să dețină pasive ale instituțiilor sau organismelor comunitare, administrațiilor centrale, autorităților regionale, locale sau ale altor autorități publice, ale altor organisme de drept public sau întreprinderi publice ale statelor membre, sau (b) conferă avantaje fiscale de care pot beneficia numai instituțiile financiare sau avantaje financiare care nu sunt conforme principiilor unei economii de piață, pentru a încuraja achiziționarea sau deținerea de către aceste instituții a unor astfel de pasive.

În calitate de autorități publice, BCN nu pot lua măsuri care să asigure accesul privilegiat al sectorului public la instituțiile financiare, cu excepția cazurilor în care astfel de măsuri sunt întemeiate pe considerente de natură prudențială. Totodată, normele emise de BCN cu privire la mobilizarea sau gajarea instrumentelor de natura datoriei nu trebuie utilizate ca un mijloc de eludare a interdicției accesului privilegiat.^[115] Legislația în materie a statelor membre nu poate prevedea nicio modalitate de acces privilegiat.

Articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 3604/93 definește „considerațiile de ordin prudențial” ca fiind cele care stau la baza actelor cu putere de lege și actelor administrative naționale întemeiate pe sau compatibile cu dreptul UE și concepute pentru a promova soliditatea instituțiilor financiare, în scopul de a întări stabilitatea sistemului financiar ca întreg și pentru protejarea clienților acestor instituții. Considerațiile de ordin prudențial urmăresc să asigure faptul că băncile rămân solvabile în ceea ce îi privește pe deponenții lor.^[116] În domeniul supravegherii prudențiale, legislația secundară a UE a stabilit un număr de cerințe pentru asigurarea solidității instituțiilor de credit.^[117] O „instituție de credit” a fost definită drept o întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu.^[118] În plus, instituțiile de credit, denumite în general „bănci”, necesită autorizarea de către o autoritate competentă dintr-un stat membru pentru a presta servicii.^[119]

Deși rezervele minime obligatorii ar putea fi considerate ca făcând parte din cerințele prudențiale, acestea sunt parte integrantă a cadrului operațional al unei BCN și sunt utilizate ca instrument de politică monetară în majoritatea economiilor, inclusiv în zona euro.^[120] În acest sens, paragraful 2 din Anexa I la Orientarea BCE/2014/60^[121] prevede că sistemul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem are ca scop principal stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară și crearea (sau accentuarea) unui deficit structural de lichiditate.^[122] BCE solicită instituțiilor de credit cu sediul în zona euro să păstreze rezervele minime obligatorii (sub formă de depozite) în contul deschis la BCN care le corespunde.^[123]

Acest raport analizează îndeaproape compatibilitatea legislației naționale sau a normelor adoptate de BCN și a statutelor BCN cu dispozițiile Tratatului referitoare la interdicția de acces privilegiat. Totuși, prezentul raport nu exclude posibilitatea unei evaluări care să constate dacă actele cu putere de lege, normele și actele administrative din statele membre sunt utilizate, sub pretextul considerentelor de natură prudențială, ca mijloc de eludare a interdicției de acces privilegiat. O astfel de evaluare depășește sfera de cuprindere a acestui raport.

2.2.6 Ortografia unică a euro

Articolul 3 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că „Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro”. În textele Tratatelor publicate în toate limbile oficiale care sunt scrise cu caractere latine, moneda euro este identificată în mod consecvent la cazul nominativ singular drept „euro”. În textele redactate cu caractere grecești, euro se scrie „ευρώ”, iar în textele cu caractere chirilice euro se scrie „евро”.^[124] În același sens, Regulamentul (CE) nr. 974/98 al Consiliului din 3 mai 1998 privind introducerea euro^[125] prevede clar că denumirea monedei unice trebuie să fie aceeași în toate limbile oficiale ale UE, având în vedere existența unor alfabete diferite. Prin urmare, Tratatele prevăd ortografia unică a cuvântului „euro” la cazul nominativ singular în toate dispozițiile legislative naționale și ale UE, având în vedere existența unor alfabete diferite.

Având în vedere competența exclusivă a Uniunii în stabilirea denumirii monedei unice, orice abatere de la această regulă contravine Tratatelor și ar trebui eliminată.^[126] Deși acest principiu se aplică tuturor legislațiilor naționale, evaluarea din capitolele consacrate statelor membre pune accentul pe statutele BCN și pe legile care reglementează trecerea la euro.

2.2.7 Integrarea juridică a BCN în Eurosistem

Dispozițiile legislației naționale (îndeosebi ale statutelor BCN, dar și ale altor acte normative) de natură să împiedice îndeplinirea misiunilor legate de Eurosistem sau respectarea deciziilor BCE sunt incompatibile cu funcționarea eficientă a Eurosistemului după adoptarea euro de către un stat membru. În consecință, legislația națională trebuie adaptată pentru a se asigura compatibilitatea cu Tratatul și cu Statutul din perspectiva misiunilor legate de Eurosistem. În vederea respectării articolului 131 din Tratat, a fost necesară modificarea legislației naționale pentru a asigura compatibilitatea acesteia până la data înființării SEBC (în cazul Suediei) și până la 1 mai 2004, 1 ianuarie 2007 și 1 iulie 2013 (în cazul statelor membre care au aderat la UE la datele respective). Cu toate acestea, obligațiile statutare referitoare la integrarea juridică deplină a unei BCN în Eurosistem intră în vigoare atunci când integrarea devine efectivă, respectiv la data la care statul membru care face obiectul unei derogări adoptă moneda euro.

Principalele domenii analizate în prezentul raport sunt cele în care dispozițiile statutare pot împiedica BCN să se conformeze cerințelor Eurosistemului. Acestea includ dispoziții (a) care ar putea împiedica participarea BCN la implementarea politicii monetare unice, astfel cum este definită de organele de decizie ale BCE, sau (b) care ar putea împiedica un guvernator să își îndeplinească atribuțiile în calitatea sa de membru al Consiliului guvernatorilor BCE, sau (c) care contravin prerogativelor BCE, sau (d) care nu recunosc faptul că Uniunii îi revine în mod irevocabil competența exclusivă asupra misiunilor legate de SEBC în statele membre a căror monedă este euro,^[127] sau (e) conform cărora, în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC, BCN sunt obligate să respecte deciziile autorităților naționale care intră în conflict cu actele normative ale BCE. Se face distincție între obiectivele de politică economică, misiuni, dispozițiile cu caracter financiar, politica de curs de schimb și cooperarea internațională. De asemenea, sunt menționate și alte domenii în care ar putea fi necesară adaptarea statutelor BCN.

Obiective de politică economică

Integrarea deplină a unei BCN în Eurosistem presupune ca obiectivele sale statutare să fie compatibile cu obiectivele SEBC, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din Statut. Aceasta implică, printre altele, adaptarea obiectivelor statutare cu o „conotație națională” (de exemplu, în cazul în care dispozițiile statutare se referă la obligația de conduită a politicii monetare în contextul politicii economice generale a statului membru respectiv). De asemenea, obiectivele secundare ale unei BCN trebuie să fie consecvente și să nu interfereze cu obligația acesteia de a susține politicile economice generale de la nivelul UE cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor UE, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Această obligație constituie un obiectiv în sine, formulat astfel încât să nu aducă atingere menținerii stabilității prețurilor.^[128]

Misiuni

Misiunile unei BCN a unui stat membru care a adoptat euro sunt stabilite cu precădere prin Tratat și Statut, având în vedere că respectiva BCN este parte integrantă a Eurosistemului. În consecință, în scopul respectării articolului 131 din Tratat, dispozițiile referitoare la atribuțiile unei BCN din statutul acesteia trebuie comparate cu dispozițiile corespunzătoare din Tratat și din Statut, iar eventualele incompatibilități trebuie eliminate.^[129] Această cerință se aplică oricăror dispoziții care, după adoptarea monedei euro și integrarea în Eurosistem, constituie un impediment în îndeplinirea misiunilor legate de SEBC, îndeosebi acelor dispoziții care nu respectă competențele SEBC prevăzute în capitolul IV din Statut.

Orice dispoziție legislativă națională referitoare la politica monetară trebuie să recunoască faptul că politica monetară a UE reprezintă o misiune ce trebuie îndeplinită prin intermediul Eurosistemului.^[130] Statutul unei BCN poate cuprinde dispoziții referitoare la instrumentele de politică monetară. Aceste dispoziții ar trebui să fie comparabile cu dispozițiile corespunzătoare din Tratat și din Statut, iar orice incompatibilitate trebuie eliminată în vederea respectării articolului 131 din Tratat.

Monitorizarea evoluțiilor fiscale este o misiune pe care o BCN o desfășoară periodic pentru a evalua în mod adecvat poziția care trebuie adoptată în domeniul politicii monetare. BCN pot, de asemenea, să-și prezinte punctele de vedere cu privire la evoluțiile fiscale relevante pe baza activității lor de monitorizare și a independenței consultanței oferite de acestea, pentru a contribui la buna funcționare a Uniunii Monetare Europene. Monitorizarea evoluțiilor fiscale de către o BCN în scopuri de politică monetară ar trebui să se bazeze pe accesul deplin la toate informațiile relevante privind finanțele publice. Prin urmare, BCN ar trebui să primească acces automat, necondiționat și în timp util la toate statisticile relevante privind finanțele publice. Cu toate acestea, rolul BCN nu ar trebui să se extindă dincolo de activitățile de monitorizare care rezultă din sau au legătură – direct sau indirect – cu îndeplinirea mandatului lor în domeniul politicii monetare.^[131] Un mandat formal pentru evaluarea prognozelor și a evoluțiilor fiscale de către o BCN implică pentru acea BCN un rol (și responsabilitatea aferentă) în elaborarea politicii fiscale, ceea ce riscă să submineze îndeplinirea mandatului Eurosistemului în domeniul politicii monetare și independența BCN.^[132]

În contextul inițiativelor legislative naționale destinate contracarării turbulențelor de pe piețele financiare, BCE a subliniat că ar trebui evitate orice distorsiuni pe segmentele naționale ale pieței monetare din zona euro, întrucât acestea ar putea afecta implementarea politicii monetare unice. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește extinderea garanțiilor statutului în vederea acoperirii depozitelor interbancare.^[133]

Statele membre trebuie să asigure faptul că măsurile legislative naționale care vizează soluționarea problemelor de lichiditate cu care se confruntă întreprinderile sau persoanele care desfășoară profesii liberale, de exemplu datoriile acestora față de instituțiile financiare, nu au un impact negativ asupra lichidității de pe piață. În special, astfel de măsuri nu pot încălca principiul unei economii de piață deschise, astfel cum este prevăzut de articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, întrucât acest fapt ar putea împiedica fluxul de credite, ar putea influența în mod semnificativ stabilitatea instituțiilor financiare și a piețelor și prin urmare ar putea afecta îndeplinirea misiunilor Eurosistemului.^[134]

Dispozițiile legislative naționale care conferă BCN dreptul exclusiv de a emite bancnote trebuie să menționeze că, odată cu adoptarea euro, Consiliul guvernatorilor BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emisiunea de bancnote euro, în conformitate cu articolul 128 alineatul (1) din Tratat și articolul 16 din Statut,^[135] în timp ce dreptul de emisiune a bancnotelor euro aparține BCE și BCN. După adoptarea euro, dispozițiile legislative naționale care permit guvernelor să influențeze aspecte precum cupiurile, producția, volumul și retragerea din circulație a bancnotelor euro trebuie să fie abrogate sau, după caz, să prevadă competențele BCE în ceea ce privește bancnotele euro, conform dispozițiilor Tratatului și ale Statutului. Indiferent de delimitarea responsabilităților între guverne și BCN în legătură cu monedele, odată cu adoptarea euro, dispozițiile aplicabile trebuie să prevadă competența BCE de a aproba volumul emisiunii de monede euro. Un stat membru nu poate considera că bancnotele și monedele metalice aflate în circulație reprezintă datoria BCN față de guvernul statului respectiv, întrucât acest fapt ar contraveni principiului monedei unice și ar fi incompatibil cu cerințele privind integrarea juridică în Eurosistem.^[136]

În ceea ce privește administrarea rezervelor valutare,^[137] orice stat membru care a adoptat moneda euro și care nu își transferă rezervele valutare oficiale^[138] la BCN încalcă Tratatul. De asemenea, orice drept al unui terț (de exemplu, guvernul sau parlamentul) de a influența deciziile unei BCN în legătură cu administrarea rezervelor valutare oficiale ar fi incompatibil cu articolul 127 alineatul (2) a treia liniuță din Tratat. În plus, BCN trebuie să furnizeze BCE active externe de rezervă proporțional cu cotele deținute din capitalul subscris al BCE. Aceasta înseamnă că nu trebuie să existe obstacole juridice pentru BCN privind transferul activelor externe de rezervă către BCE.

În ceea ce privește statistica, deși reglementările adoptate în temeiul articolului 34.1 din Statut în domeniul statisticii nu conferă drepturi și nici nu impun obligații statelor membre care nu au adoptat euro, articolul 5 din Statut, care se referă la colectarea informațiilor statistice, se aplică tuturor statelor membre, indiferent dacă au adoptat sau nu moneda euro. Prin urmare, statele membre a căror monedă nu este euro au obligația de a elabora și de a implementa la nivel național toate măsurile pe care le consideră adecvate pentru a colecta informațiile statistice necesare în vederea îndeplinirii cerințelor de raportare statistică ale BCE^[139] și de a efectua în timp util pregătirile în domeniul statistic pentru a deveni state membre a căror monedă este euro.^[140] Legislația națională de stabilire a cadrului pentru cooperarea între BCN și institutele naționale de statistică ar trebui să garanteze independența BCN în îndeplinirea atribuțiilor lor în cadrul sistemului statistic al SEBC.^[141]

Dispoziții financiare

Dispozițiile financiare din Statut includ norme privind conturile financiare,^[142] auditul,^[143] subscrierea capitalului,^[144] transferul activelor din rezervele valutare^[145] și repartizarea venitului monetar.^[146] BCN trebuie să își poată îndeplini obligațiile care le revin în temeiul acestor dispoziții și, prin urmare, orice dispoziții naționale incompatibile trebuie abrogate.^[147]

Politica valutară

Un stat membru care face obiectul unei derogări își poate menține legislația națională care prevede responsabilitatea guvernului pentru politica valutară a statului membru respectiv, BCN având în acest caz un rol consultativ și/sau executiv. Totuși, la momentul adoptării euro de către un stat membru, legislația în cauză trebuie să reflecte faptul că responsabilitatea pentru politica valutară a zonei euro a fost transferată la nivelul UE, în conformitate cu articolele 138 și 219 din Tratat.

Cooperarea internațională

În vederea adoptării euro, legislația națională trebuie să fie compatibilă cu articolul 6.1 din Statut, care prevede că în domeniul cooperării internaționale cu privire la misiunile încredințate Eurosistemului BCE hotărăște asupra modului în care SEBC este reprezentat. Legislația națională care permite unei BCN să participe la instituțiile monetare internaționale trebuie să condiționeze această participare de aprobarea de către BCE (articolul 6.2 din Statut).

Diverse

Pe lângă aspectele menționate anterior, în cazul anumitor state membre există o serie de alte domenii în care dispozițiile naționale trebuie adaptate (de exemplu, în domeniul sistemelor de plăți și de compensare și al schimbului de informații).

3 Stadiul convergenței economice

Acest capitol prezintă o sinteză orizontală. O serie de factori relevanți pentru evaluarea generală nu sunt abordați aici, ci în capitolele 4 și 5.

Ca urmare a condițiilor economice dificile, s-au înregistrat progrese limitate în ceea ce privește gradul de îndeplinire a criteriilor de convergență de la data publicării Raportului de convergență 2022 al BCE. Inflația IAPC înregistrează o valoare superioară celei de referință în toate cele șase țări analizate în acest raport și o valoare net superioară în cinci dintre acestea (Tabelul 3.1). Începând cu luna aprilie 2022, media pe 12 luni a diferențialelor ratelor dobânzii pe termen lung comparativ cu zona euro s-a majorat într-o țară, s-a redus în patru state și a rămas nemodificată într-o țară. Similar anului 2022, trei țări nu respectă criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung, rata dobânzii în cazul acestora fiind superioară valorii de referință. Monedele unora dintre țările analizate în acest raport au consemnat fluctuații ample față de euro pe parcursul ultimilor ani. Finanțele publice au consemnat ameliorări în majoritatea țărilor după încheierea pandemiei de COVID-19, pe fondul redresării economiilor și al eliminării progresive a măsurilor de sprijin legate de pandemie. În majoritatea cazurilor însă, ponderile în PIB ale deficitului bugetar și datoriei publice se mențin peste nivelurile din perioada prepandemică, parțial ca urmare a impactului economic al războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și a măsurilor de politică fiscală adoptate ca răspuns la creșterea prețurilor produselor energetice pe fondul acestui conflict.

În ultimii doi ani, UE a fost afectată de repercusiunile economice cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, ceea ce a condus la încetinirea considerabilă a activității economice și la creșterea accentuată a ratei inflației. De la începutul anului 2022, războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a afectat activitatea economică din țările analizate din cauza incertitudinilor asociate, a perturbărilor la nivelul schimburilor comerciale și al lanțurilor de aprovizionare și a deteriorării indicatorilor de încredere a consumatorilor și întreprinderilor. Totodată, saltul consemnat de prețurile produselor energetice și ale materiilor prime a comprimat cererea și a frânat producția. Țările din Europa Centrală și de Est analizate în acest raport au fost puternic afectate de impactul economic al războiului, date fiind intensitatea energetică ridicată a producției, deschiderea economică și integrarea acestora în lanțurile globale de aprovizionare, precum și schimburile comerciale cu Rusia și expunerile financiare față de această țară (a se vedea și Secțiunea 3.1). Totodată, întărirea politicii monetare, proces care a fost inițiat în majoritatea țărilor analizate mai devreme decât în cazul zonei euro, a afectat activitatea economică. În special Cehia, Suedia și Ungaria au fost puternic afectate, economiile acestora înregistrând o contracție pe ansamblul anului 2023. În același an, creșterea economică în Polonia a fost modestă, în timp ce economiile Bulgariei și României au rămas mai reziliente într-o oarecare măsură, consemnând dinamici de aproximativ 2%, pe fondul cererii interne relativ puternice.

Se anticipează că activitatea economică se va consolida pe termen scurt în toate țările analizate, dar tensiunile geopolitice întunecă perspectivele economice ale acestora. Se estimează că atenuarea presiunilor inflaționiste și a blocajelor la nivelul ofertei observate de la începutul anului 2023, precum și ameliorarea încrederii și reziliența piețelor forței de muncă vor susține procesul de redresare economică a țărilor analizate în acest raport în anul 2024. Pe de altă parte, activitatea economică va fi în continuare afectată de condițiile financiare restrictive și de incertitudini. Tensiunile geopolitice reprezintă o sursă majoră de incertitudini, care ar putea exacerba tendințele de fragmentare, având potențialul de a genera în continuare disfuncționalități la nivelul schimburilor comerciale și al fluxurilor de investiții și de a deteriora percepția privind riscurile. Perspectivele economice sunt afectate și de pierderile înregistrate la nivelul competitivității prin preț de majoritatea țărilor pe parcursul ultimilor ani și de incertitudinile care grevează traiectoria inflației.

În ultimele decenii, țările din Europa Centrală și de Est analizate în acest raport au făcut progrese în vederea realizării convergenței reale cu media zonei euro. Începând din 1999, aceste țări și-au redus semnificativ decalajele în raport cu media zonei euro pentru nivelul PIB real pe locuitor (Graficul 3.1). Cu toate acestea, începând din 2019, procesul de recuperare a decalajelor a stagnat sau chiar a fost inversat în unele țări, mai ales în Cehia, unde aprecierea cursului de schimb real a fost substanțială în perioada cuprinsă între finele anului 2019 și primăvara anului 2023. Totodată, persistă vulnerabilități macroeconomice și financiare semnificative, deși în grade diferite de la o țară la alta. Dacă nu sunt abordate în mod adecvat, este probabil ca astfel de vulnerabilități să expună țările la șocuri externe negative și să încetinească ritmul progreselor în domeniul convergenței pe termen lung. Unele dintre dificultățile majore în domeniul convergenței reale pe termen lung cu care se confruntă aceste țări includ: (i) un context geopolitic grevat de schimbări și incertitudini, care nu doar că ar putea afecta schimburile comerciale și fluxurile de investiții în viitorul apropiat, dar ar putea remodela și tendințele producției pe termen lung, (ii) modificări structurale substanțiale ale sectoarelor economice, o provocare mai ales pentru țările care fac tranziția de la niveluri medii către niveluri ridicate ale veniturilor, (iii) persistența deficitelor de forță de muncă și a evoluțiilor demografice nefavorabile, în special migrația personalului cu calificări înalte și (iv) progresul limitat în ceea ce privește îmbunătățirea calității guvernanței, a capacității instituționale și a mediului de afaceri.

Graficul 3.1

Nivelul PIB real pe locuitor

a) În raport cu media zonei euro	b) Nivelul inițial din 1999 comparativ cu modificarea ulterioară în raport cu media zonei euro
(indice: zona euro = 100)	(indice: zona euro = 100; axa x: nivelul din 1999; axa y: variația nivelului în puncte procentuale, 1999-2023)

În ceea ce privește criteriul stabilității prețurilor, rata medie anuală a inflației a fost superioară valorii de referință de 3,3% în toate cele șase țări analizate în acest raport (Graficul 3.2). Rata inflației a fost net superioară valorii de referință în Bulgaria, Cehia, Polonia, România și Ungaria și ușor superioară valorii de referință în Suedia. În Raportul de convergență 2022, Bulgaria, Cehia, Polonia, România și Ungaria au înregistrat, de asemenea, o rată a inflației cu mult peste valoarea de referință de 4,9% aplicabilă la momentul respectiv.

Graficul 3.2

Inflația IAPC

(variații procentuale anuale medii)

La data publicării acestui raport, România face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv. În plus, Comisia Europeană a constatat, în luna iunie 2024, că Ungaria și Polonia nu au îndeplinit criteriul deficitului din Pactul de stabilitate și creștere. După creșterile substanțiale înregistrate în timpul pandemiei, în anul 2023, deficitele bugetare au scăzut în cea mai mare parte, dar s-au menținut la niveluri ridicate în toate țările, cu excepția Suediei. Comparativ cu Raportul de convergență 2022, soldul bugetar s-a ameliorat în patru dintre țările analizate, dar s-a deteriorat puternic în Polonia și, într-o mai mică măsură, în Suedia. În anul 2023, deficitul bugetar a depășit valoarea de referință în patru dintre țările analizate: în Ungaria și România, acesta s-a situat semnificativ peste valoarea de referință, la 6,7% și, respectiv, 6,6% din PIB, în Polonia s-a plasat net peste valoarea de referință, la 5,1% din PIB, iar în Cehia a înregistrat o valoare superioară celei de referință, de 3,7% din PIB (Graficul 3.3). Previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2024 anticipează că ponderea deficitului bugetar în PIB se va deteriora în patru țări și va rămâne superioară valorii de referință de 3% în Ungaria, Polonia și România. În anul 2025 se estimează că soldul bugetar se va ameliora în patru țări, dar că va depăși în continuare valoarea de referință în Ungaria, Polonia și România. În ceea ce privește criteriul datoriei publice, în anul 2023, ponderea datoriei a fost net inferioară valorii de referință atât în Bulgaria, cât și în Suedia (Graficul 3.4). În Cehia, Polonia și România, aceasta s-a situat la o valoare inferioară celei de referință, respectiv în intervalul cuprins între 40% și 50% din PIB. Ungaria a fost singura dintre țările analizate care a înregistrat, în anul 2023, o pondere a datoriei publice în PIB superioară valorii de referință de 60%. La data publicării acestui raport, România încă mai făcea obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv. O procedură de deficit excesiv a fost inițiată în aprilie 2020, iar în luna iunie 2024, Comisia a constatat că România nu a adoptat măsuri eficiente în vederea încetării situației sale de deficit excesiv. În același timp, Comisia a mai conchis că criteriul deficitului bugetar din Pactul de stabilitate și creștere nu a fost îndeplinit nici în Ungaria sau în Polonia, pe baza execuției bugetare a acestor țări în anul 2023 și a deficitelor preconizate pentru anul 2024. Așadar, Comisia și-a anunțat intenția de a propune Consiliului UE, în luna iulie 2024, adoptarea unei decizii conform articolului 126 alineatul (6) din Tratat privind stipularea existenței unei situații de deficit excesiv în Ungaria și în Polonia.

Graficul 3.3

Surplusul (+)/deficitul (-) bugetului general consolidat

(% în PIB)

Graficul 3.4

Datoria publică brută

(% în PIB)

În ceea ce privește criteriul cursului de schimb, doar leva bulgărească participa la mecanismul cursului de schimb (MCS II) la data publicării acestui raport. Începând cu luna iulie 2020, leva bulgărească a fost inclusă în MCS II la paritatea centrală de 1,95583 leva pentru un euro, cu o marjă de fluctuație standard de ±15%. Bulgaria a aderat la MCS II în contextul consiliului monetar în vigoare, ca angajament unilateral, ceea ce nu presupune obligații suplimentare din partea BCE. Acordul privind participarea Bulgariei la MCS II a avut la bază o serie de angajamente în domenii de politică asumate de autoritățile acestei țări. Pe parcursul perioadei de referință de doi ani, leva bulgărească nu a înregistrat nicio deviație de la paritatea centrală. Cu excepția leului românesc, care a înregistrat un grad redus de volatilitate, celelalte monede care nu participă la MCS II au consemnat o volatilitate relativ ridicată. Coroana cehă, leul românesc și coroana suedeză s-au depreciat față de euro în iunie 2024 comparativ cu iunie 2022. Totodată, forintul maghiar a fost tranzacționat la un nivel relativ similar, în timp ce zlotul polonez s-a apreciat în raport cu euro (Graficul 3.5).^[148]

Graficul 3.5

Cursurile de schimb bilaterale față de euro

(indice: media pentru iunie 2022 = 100; date zilnice; 20 iunie 2022 – 19 iunie 2024)

În ceea ce privește criteriul convergenței ratelor dobânzilor pe termen lung, trei dintre cele șase țări analizate în acest raport au înregistrat niveluri superioare valorii de referință de 4,8% (Graficul 3.6). Ratele dobânzilor au fost superioare valorii de referință în Polonia, România și Ungaria. Cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în Suedia. În Raportul de convergență 2022, Polonia și Ungaria au consemnat rate ale dobânzilor superioare valorii de referință, care era de 2,6% în momentul respectiv, în timp ce România a înregistrat o rată a dobânzii pe termen lung net superioară valorii de referință.

Graficul 3.6

Ratele dobânzilor pe termen lung

(procente, medii anuale)

Din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergență, caracterul sustenabil reprezintă un factor esențial. Convergența trebuie realizată într-o manieră durabilă și nu doar la un moment dat în timp. Primul deceniu al Uniunii Economice și Monetare (UEM) a relevat faptul că fragilitatea fundamentelor economice, conduita macroeconomică excesiv de relaxată și capacitatea statistică inadecvată la nivel național, precum și așteptările exagerat de optimiste referitoare la convergența veniturilor reale generează riscuri nu doar pentru țările vizate, ci și pentru buna funcționare a zonei euro în ansamblu. După al doilea deceniu, convergența economică s-a dovedit că poate fi un proces complicat și îndelungat atunci când dezechilibrele macroeconomice inițiale sunt ample, procesele de ajustare și reformă sunt dificile și/sau reziliența la șocuri adverse este redusă. Soluționarea acestor dificultăți este responsabilitatea autorităților naționale și este, înainte de toate, în interesul țării respective, dar este importantă și pentru buna funcționare a zonei euro, în general, și pentru transmisia fără sincope a politicii monetare, în particular. Atingerea valorilor criteriilor de convergență la un moment dat în timp nu reprezintă o garanție per se a unor evoluții economice și financiare favorabile și fără sincope odată ce țara respectivă devine membru al zonei euro. Astfel, țările care aderă la zona euro ar trebui să demonstreze caracterul sustenabil al procesului de convergență pe care îl parcurg, precum și capacitatea proprie de a respecta angajamentele permanente și de a depăși dificultățile inerente ce decurg din adoptarea monedei euro, luând în considerare faptul că uniunea monetară nu este o uniune fiscală, iar mecanismele de partajare a riscurilor în cadrul UEM sunt astfel foarte limitate.

În multe dintre țările analizate sunt necesare ajustări durabile ale politicilor în vederea realizării convergenței sustenabile. Stabilitatea macroeconomică, un mediu de afaceri favorabil cu structuri economice și instituții publice eficiente și, în special, o politică fiscală solidă reprezintă condiții prealabile pentru realizarea convergenței sustenabile. Gradul ridicat de flexibilitate a pieței de bunuri și servicii și a pieței forței de muncă este esențial pentru a face față șocurilor macroeconomice. Trebuie să existe o cultură a stabilității, anticipațiile bine ancorate privind inflația contribuind la crearea unui context de stabilitate a prețurilor. Sunt necesare condițiile unei economii de piață deschise cu liberă concurență pentru utilizarea eficientă a capitalului și a forței de muncă în economie, precum și pentru sprijinirea productivității și a creșterii economice pe termen lung. Un grad ridicat de integrare economică în zona euro este indispensabil pentru sincronizarea ciclurilor economice. Totodată, trebuie implementate politici macroprudențiale adecvate pentru a evita acumularea de dezechilibre macroeconomice și financiare, precum creșterea excesivă a prețurilor activelor și ciclurile de boom and bust ale creditului, care sunt costisitoare din punct de vedere social. În plus, este necesară implementarea unui cadru corespunzător pentru supravegherea instituțiilor financiare. Este esențial ca țările care fac obiectul unei analize aprofundate a Comisiei Europene în cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice să corecteze dezechilibrele din economiile lor. Nu în ultimul rând, soliditatea cadrului instituțional, inclusiv capacitatea unei țări de a implementa ajustările din domeniul economic și politici structurale solide, reprezintă un factor important pentru integrarea și convergența economică. Pachetul „Next Generation EU” (NGEU) reprezintă o oportunitate unică de accelerare a procesului de convergență cu zona euro, implementarea eficientă și eficace a planurilor de investiții și a reformelor fiind esențială pentru succesul acestui proces.

3.1 Criteriul stabilității prețurilor

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației a fost net superioară valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor în cinci dintre cele șase țări analizate în acest raport. Inflația a crescut puternic în 2021, evoluție determinată în mare parte de efectele de bază, de majorările substanțiale ale prețurilor produselor energetice, de blocajele în lanțurile de producție și aprovizionare generate de pandemie, precum și de creșterea accelerată a cererii de bunuri la nivel mondial. Din prima parte a anului 2022, războiul dus de Rusia în Ucraina a amplificat presiunile inflaționiste prin scumpirea produselor energetice și a materiilor prime, și prin tensionarea suplimentară a lanțurilor de producție și aprovizionare. În consecință, pe parcursul anului 2022 inflația a continuat să crească în toate țările analizate, deși în grade diferite, în parte și datorită politicilor interne. De la data Raportului de convergență 2022, inflația a înregistrat o evoluție similară în majoritatea țărilor analizate; în perioada iunie 2023 – mai 2024, rata inflației s-a redus semnificativ în toate țările, dar în Bulgaria, Cehia, Polonia, România și Ungaria a fost mai ridicată decât în Suedia, reflectând în principal vulnerabilitatea crescută a acestor țări la șocurile globale adverse de dată recentă, precum și condițiile restrictive pe piața forței de muncă. În acest context, în cele cinci țări rata inflației a fost net superioară valorii de referință, în timp ce în cazul Suediei acest indicator s-a situat ușor peste valoarea de referință.

Evoluția prețurilor pe termen mai lung a reflectat un mediu macroeconomic volatil, în special în ultimii câțiva ani. În ultimii zece ani, atât rata medie, cât și volatilitatea inflației au variat semnificativ la nivelul țărilor analizate (Graficul 3.7). În acest interval, rata medie a inflației s-a menținut constant mai ridicată în toate țările analizate comparativ cu zona euro. Inițial, în perioada cuprinsă între 2014 și 2016, inflația s-a situat la un nivel scăzut în toate țările, reflectând în principal traiectoria prețurilor materiilor prime pe piețele internaționale, presiunile inflaționiste importate reduse și, în unele țări, persistența unui grad de neutilizare a capacităților de producție, scăderea prețurilor administrate și a impozitelor indirecte și aprecierea cursului de schimb nominal efectiv. În acest context, condițiile de politică monetară s-au relaxat considerabil. Începând cu anul 2017, inflația a consemnat o accelerare pe fondul consolidării activității economice, al cererii interne robuste, al condițiilor tot mai restrictive de pe piața forței de muncă și al majorării prețurilor produselor energetice și ale materiilor prime, ceea ce a determinat o înăsprire a orientării politicii monetare în unele dintre țările analizate. Declanșarea pandemiei în 2020 a condus la o scădere semnificativă a activității economice în acel an. În unele țări inflația a încetinit, dar s-a menținut persistentă în altele, reflectând prețurile mai mari ale alimentelor și serviciilor, precum și restrictivitatea condițiilor pe piața forței de muncă. În 2021 și 2022, inflația a crescut semnificativ în toate țările analizate, fiind alimentată în mare măsură de majorarea accentuată a prețurilor produselor energetice, precum și de dezechilibrele dintre cerere și ofertă generate de pandemie și de măsurile de politică macroeconomică. Din primele luni ale anului 2022, războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei a amplificat presiunile inflaționiste. Pentru a contracara această creștere a inflației, în 2021 majoritatea băncilor centrale au început să majoreze puternic ratele dobânzii de politică monetară, în timp ce autoritățile guvernamentale au introdus măsuri discreționare de sprijin fiscal cu scopul de a atenua povara unei inflații ridicate asupra economiei. În țările analizate, aceste măsuri au fost concentrate cu precădere în intervalul 2022-2023 și au luat în principal forma unor subvenții majorate în mare parte pentru produsele energetice și, într-o mai mică măsură, a reducerii impozitelor indirecte. După atingerea unui nivel maxim la finele anului 2022/începutul lui 2023, inflația a început să scadă puternic ca urmare a înăspririi anterioare a politicii monetare, a scăderii prețurilor produselor energetice la nivel mondial și a atenuării presiunilor exercitate de costuri și de blocajele la nivelul ofertei. Având în vedere moderarea dinamicii inflației, băncile centrale din Cehia, Ungaria și Polonia au început să-și relaxeze orientarea politicii monetare, în timp ce măsurile de sprijin fiscal au fost treptat eliminate în toate țările analizate.

Graficul 3.7

Evoluția și perspectivele inflației IAPC pe termen lung

(variații procentuale anuale)

Majoritatea țărilor analizate au fost expuse în mod deosebit șocurilor globale recente, în mare parte din cauza anumitor caracteristici structurale ale acestor economii. Țările din Europa Centrală și de Est au înregistrat rate ale inflației semnificativ mai ridicate comparativ cu zona euro și Suedia, reflectând vulnerabilitatea celor dintâi la impactul războiului din Ucraina și la schimbările geopolitice aferente. În primul rând, aceste țări prezintă, în general, o intensitate energetică a producției mai ridicată față de cea din zona euro, în principal pe seama dimensiunii mai mari a sectoarelor energointensive (industria prelucrătoare și transporturi) și a numărului mai redus de aparate și clădiri eficiente din punct de vedere energetic. În al doilea rând, ponderea produselor energetice și a alimentelor în coșurile de consum ale acestor țări este mai mare decât în zona euro, ceea ce se poate observa adesea în cazul economiilor cu venituri medii mai scăzute. În al treilea rând, înainte de izbucnirea războiului, majoritatea acestor țări erau dependente în mod semnificativ de energia provenită din Rusia, fiind astfel mai vulnerabile la sincopele în aprovizionarea cu produse energetice. În al patrulea rând, aceste țări sunt profund integrate în lanțurile globale de aprovizionare, ceea ce înseamnă un impact mai mare din partea blocajelor la nivelul ofertei pe plan mondial. Deși șocurile externe au reprezentat un determinant important pentru diferențialele de inflație inițiale, factorii interni au jucat și ei un rol însemnat. Mai exact, condițiile de pe piața forței de muncă s-au menținut restrictive în majoritatea țărilor analizate, cu minime istorice ale ratelor șomajului și deficite persistente ale forței de muncă, ceea ce a condus la o dinamică robustă a câștigurilor salariale (Graficul 3.8, tabloul a) (a se vedea și Secțiunea 3.5).

Graficul 3.8

Creșterea cumulată a IAPC, a costului unitar nominal cu forța de muncă și a indicatorilor de competitivitate armonizați în 2014-2023

a) IAPC și costul unitar nominal cu forța de muncă	b) Indicatorii de competitivitate armonizați pe baza costului unitar cu forța de muncă și a deflatorului PIB
(puncte procentuale; axa x: creșterea cumulată a IAPC; axa y: creșterea cumulată a costului unitar cu forța de muncă)	(puncte procentuale; axa x: creșterea cumulată a indicatorilor de competitivitate armonizați pe baza deflatorului PIB; axa y: creșterea cumulată a indicatorilor de competitivitate armonizați pe baza costului unitar cu forța de muncă)

Deși se estimează că presiunile inflaționiste se vor tempera în continuare pe parcursul orizontului de prognoză, pe termen mai lung există preocupări referitoare la caracterul sustenabil al convergenței inflației în majoritatea țărilor analizate. Potrivit previziunilor economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2024, în acest an se așteaptă o reducere a ratei inflației față de 2023 în toate țările analizate, pe fondul atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei, și al înăspririi anterioare a politicii monetare. Cu toate acestea, se preconizează că inflația se va menține ridicată în Polonia, România și Ungaria în 2024 și 2025, pe seama redresării cererii interne și a creșterii puternice a costurilor cu forța de muncă, în vreme ce în Suedia se proiectează o revenire la nivelul țintei în 2024. Aceste previziuni sunt marcate de incertitudini considerabile, având în vedere circumstanțele actuale. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor inflației este înclinată în sensul creșterii în aproape toate țările analizate, deoarece reaccentuarea blocajelor pe partea ofertei la nivel global și a tensiunilor pe piețele produselor energetice ar putea determina o accelerare peste așteptări a inflației care, în contextul condițiilor restrictive pe piața forței de muncă, ar putea exercita presiuni suplimentare în sensul creșterii asupra salariilor. Într-o perspectivă mai îndelungată, având în vedere că PIB pe locuitor și nivelurile prețurilor sunt în continuare mai scăzute în toate țările din Europa Centrală și de Est analizate în acest raport față de zona euro, este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să conducă la diferențiale de inflație pozitive în raport cu zona euro, cu excepția cazului în care aceste diferențiale sunt contracarate de o apreciere a cursului de schimb nominal.

Un mediu propice stabilității sustenabile a prețurilor în țările analizate în acest raport necesită politici economice orientate către stabilitate, reforme structurale și măsuri de menținere a stabilității financiare. Realizarea sau menținerea unui mediu favorabil stabilității prețurilor va depinde în mod esențial de funcționarea piețelor forței de muncă. Privind în perspectivă, un factor important îl va constitui modul de reacție a salariilor la nivelul ridicat al inflației înregistrate, precum și modul în care acestea reflectă creșterea productivității muncii și țin seama de condițiile pe piața forței de muncă și de evoluțiile competitivității prin costuri și prin prețuri în raport cu cele din țările concurente (Graficul 3.8). Sunt necesare eforturi suplimentare în direcția realizării reformelor pentru a îmbunătăți în continuare funcționarea piețelor de bunuri și servicii și a pieței forței de muncă și pentru a menține condiții favorabile expansiunii economice și creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. În acest scop, sunt esențiale măsuri de sprijinire a unei guvernanțe mai solide, precum și de continuare a îmbunătățirii calității instituțiilor. Ținând seama de spațiul limitat de manevră al politicii monetare, în special în cazul Bulgariei, care participă la MCS II, este imperios necesar ca celelalte politici să sprijine capacitatea acestor economii de a menține stabilitatea prețurilor, de a face față șocurilor specifice pe plan național și de a evita acumularea dezechilibrelor macroeconomice.

3.2 Criteriul finanțelor publice

La data publicării acestui raport, România continuă să facă obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE, în timp ce alte trei țări au depășit, de asemenea, valoarea de referință în anul 2023. În România, ponderea deficitului în PIB a depășit nivelul de referință de 3% în anul 2019, o procedură de deficit excesiv fiind inițiată în aprilie 2020. Termenul-limită pentru corectarea deficitului excesiv a fost stabilit ulterior pentru anul 2024. Patru țări analizate au înregistrat în 2023 ponderi ale deficitului bugetar în PIB mai mari decât valoarea de referință. Deficitul s-a situat peste valoarea de referință în Cehia (3,7% din PIB), s-a plasat net peste această valoare în Polonia (5,1% din PIB) și a depășit semnificativ valoarea de referință în România (6,6% din PIB) și în Ungaria (6,7% din PIB). Deficitul s-a menținut cu mult sub nivelul de referință în Bulgaria și Suedia, și anume la 1,9% din PIB și, respectiv, 0,6% din PIB.

Deficitul bugetar din anul 2023 s-a situat la un nivel inferior celui din 2021 în patru dintre țările analizate în acest raport pe seama redresării economiei după pandemie și a eliminării treptate a măsurilor de politică fiscală adoptate în acest context. După ce a crescut peste valoarea de referință de 3% în toate țările analizate cu excepția Suediei în 2020, în condițiile în care criza pandemică a condus la o înrăutățire substanțială a activității economice, iar impactul acesteia a fost atenuat prin adoptarea de măsuri fiscale, deficitul a rămas superior valorii de referință în patru țări în anul 2021. În 2022, soldul bugetar s-a ameliorat în majoritatea țărilor, pe fondul redresării în continuare a economiilor și al sistării unor măsuri de sprijin fiscal. Totuși, în 2023, acest lucru a fost contracarat parțial de impactul economic continuu al războiului Rusiei împotriva Ucrainei și al măsurilor de politică fiscală adoptate ca răspuns la prețurile ridicate ale produselor energetice, pe fondul acestui conflict, și la încetinirea activității economice, ceea ce a condus la o deteriorare a soldului bugetar în 2023 comparativ cu 2022 în cinci țări, îndeosebi în Polonia, unde deficitul bugetar în 2023 a fost cu 3,3 puncte procentuale mai mare decât în 2021.

Pentru anul 2024, Comisia Europeană preconizează că ponderea deficitului bugetar în PIB se va menține peste nivelul de referință de 3% în Ungaria, Polonia și România. În 2024, se preconizează o deteriorare a soldului bugetar în patru țări analizate, iar acesta este proiectat să rămână net superior valorii de referință în Ungaria și Polonia și semnificativ superior în România. În același timp, se anticipează revenirea acestuia sub valoarea de referință de 3% în Cehia.

În 2023, ponderea datoriei publice în PIB a depășit 60% în Ungaria, în timp ce nivelurile înregistrate de celelalte state analizate au fost inferioare sau net inferioare acestui prag (Tabelul 3.1 și Graficul 3.4). Ponderea datoriei publice în PIB s-a situat în anul 2023 sub nivelul din 2021 în patru țări analizate, în principal pe fondul redresării după pandemie. În timp ce ponderea datoriei publice în PIB s-a majorat considerabil, cu 2,0 puncte procentuale din PIB, în Cehia și ușor, cu 0,3 puncte procentuale din PIB, în România, aceasta s-a redus cu 5,5 puncte procentuale din PIB în Suedia, 4,0 puncte procentuale în Polonia, 3,2 puncte procentuale în Ungaria și 0,8 puncte procentuale în Bulgaria. Dintr-o perspectivă mai îndelungată, în intervalul 2014-2023, ponderea datoriei publice în PIB a crescut semnificativ în România (cu 9,7 puncte procentuale) și notabil în Cehia (cu 2,1 puncte procentuale), în timp ce în celelalte țări aceasta s-a redus.

Pentru anul 2024, Comisia Europeană preconizează o traiectorie ascendentă a ponderii datoriei publice în PIB în toate statele analizate. Se anticipează o majorare notabilă a ponderii datoriei publice în PIB în Polonia și România și moderată în alte patru țări. Conform proiecțiilor Comisiei Europene, ponderea datoriei publice se va menține, în anul 2024, la valori inferioare sau net inferioare celei de referință de 60% din PIB în toate țările, cu excepția Ungariei.

În luna iunie 2024, Comisia Europeană a constatat că România nu a adoptat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv și că Ungaria și Polonia nu au îndeplinit criteriul privind deficitul bugetar prevăzut în Pactul de stabilitate și creștere. La data de 19 iunie 2024, Comisia a publicat un raport elaborat în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din Tratat, pe baza datelor validate de Eurostat la data de 22 aprilie 2024 pentru 12 state membre, inclusiv Cehia, Ungaria și Polonia.^[149] Raportul a constatat că în anul 2023 deficitul bugetar a depășit valoarea de referință de 3% din PIB și că nu s-a situat la un nivel apropiat acesteia în Cehia, Ungaria și Polonia. De asemenea, s-a constatat că ținta de deficit stabilită de Ungaria și Polonia pentru anul 2024 depășește valoarea de referință și nu se situează la un nivel apropiat acesteia. S-a considerat că depășirea valorii de referință nu este excepțională, conform prevederilor Tratatului, în toate cele trei țări. Aceasta nu s-a preconizat a fi temporară în Ungaria și Polonia, spre deosebire de Cehia, unde se estimează că deficitul bugetar nu va depăși valoarea de referință în 2024 și 2025. În ansamblu, conform analizei, criteriul deficitului nu a fost îndeplinit de Ungaria și de Polonia, în timp ce acesta a fost îndeplinit de Cehia. În baza acestui raport, Comisia și-a anunțat intenția de a propune Consiliului UE, în luna iulie 2024, adoptarea unei decizii, în temeiul articolului 126 alineatul (6) din Tratat, prin care să se stabilească existența unei situații de deficit excesiv în Ungaria și Polonia. Se preconizează că, în toamna anului 2024, Comisia va propune Consiliului, recomandări pentru a pune capăt situației de deficit excesiv. Totodată, Comisia a constatat că România a ratat ținta de deficit conform procedurii de deficit excesiv în curs în 2023 și că efortul bugetar a fost semnificativ sub nivelul recomandat de Consiliu. În consecință, Comisia a emis o recomandare de decizie a Consiliului care să stipuleze că România nu a adoptat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv ca răspuns la recomandarea în temeiul articolului 126 alineatul (7) de a pune capăt situației de deficit excesiv până cel târziu în 2024.

Privind în perspectivă, este esențial ca țările analizate în acest raport să atingă și/sau să mențină poziții fiscale solide și sustenabile. România, care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv și în cazul căreia s-a constatat un risc ridicat pe termen mediu la adresa sustenabilității fiscale în cadrul ediției din 2023 a Monitorului privind sustenabilitatea datoriei, publicat de Comisia Europeană, ar trebui să asigure respectarea regulilor prevăzute în Pactul de stabilitate și creștere și să își corecteze deficitul excesiv în conformitate cu recomandarea Consiliului UE.^[150] În toate țările analizate cu excepția Suediei, nivelurile deficitelor din 2023 le-au depășit cu certitudine pe cele consemnate înainte de pandemie. Acele țări ar trebui să readucă deficitul bugetar sub valoarea de referință de 3% cât mai curând posibil sau să îl mențină sub această valoare, precum și să constituie rezerve-tampon care să permită funcționarea stabilizatorilor automați și să crească reziliența la șocuri adverse. Totodată, Ungaria, unde ponderea datoriei publice în PIB depășește valoarea de referință, ar trebui să asigure reducerea suficientă a acestui indicator, astfel încât să fie disponibile amortizoare fiscale în eventualitatea unui declin economic pe viitor. Toate țările trebuie să asigure respectarea regulilor prevăzute în Pactul revizuit de stabilitate și creștere, care va formula recomandări începând cu anul 2025. În general, continuarea procesului de consolidare ar facilita abordarea provocărilor de ordin bugetar asociate evoluțiilor demografice nefavorabile. Implementarea pe plan național a unui cadru fiscal solid, care respectă în totalitate normele UE și este aplicat în mod eficace, ar trebui să sprijine consolidarea fiscală și să limiteze derapajele la nivelul cheltuielilor publice, contribuind totodată la evitarea reapariției dezechilibrelor macroeconomice. În ansamblu, strategiile fiscale ar trebui să fie în concordanță cu redefinirea priorităților în ceea ce privește investițiile publice, precum si cu un program amplu de reforme structurale destinat dinamizării creșterii economice potențiale și majorării gradului de ocupare a forței de muncă. Este necesar ca programul NGEU să fie implementat în mod eficient și eficace pentru a sprijini dezvoltarea economică și pentru adaptarea la modificările structurale în curs.

3.3 Criteriul cursului de schimb

La data publicării acestui raport, leva bulgărească este singura monedă care participă la MCS II. Celelalte țări examinate practică regimuri diferite de curs de schimb.

În data de 10 iulie 2020, participanții la MCS II au decis, de comun acord, să includă leva bulgărească în acest mecanism și, prin urmare, leva a participat la MCS II în perioada de referință de doi ani cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024. Leva bulgărească a fost inclusă în MCS II la paritatea centrală de 1,95583 leva pentru un euro, cu o marjă de fluctuație standard de ±15%. Bulgaria a aderat la MCS II în contextul consiliului monetar în vigoare, ca angajament unilateral, ceea ce nu presupune obligații suplimentare din partea BCE. Acordul de participare la MCS II s-a bazat pe o serie de angajamente în materie de politică asumate de autoritățile bulgare (unele dintre acestea fiind deja îndeplinite atunci când leva a fost inclusă în MCS II), cu scopul de a atinge un grad ridicat de convergență economică sustenabilă până la momentul adoptării euro. BCE și Comisia Europeană monitorizează implementarea eficace a angajamentelor post-aderare asumate de Bulgaria, acționând în limitele domeniilor lor de competență, în conformitate cu tratatele și cu legislația secundară. În calitatea sa de autoritate de supraveghere și având în vedere responsabilitatea comună în raport cu politica macroprudențială, BCE monitorizează îndeaproape implementarea angajamentelor aferente sectorului financiar, respectiv cadrul insolvenței și cel privind combaterea spălării banilor, dat fiind impactul potențial al acestora asupra aspectelor prudențiale. Bulgaria întreprinde în prezent demersuri vizând finalizarea acestor angajamente și este încurajată să își intensifice eforturile pentru a îndeplini elementele Planului de acțiune adoptat de Grupul de Acțiune Financiară Internațională în urma includerii acestei țări pe lista gri în octombrie 2023. În perioada de referință, leva nu a înregistrat nicio abatere de la paritatea centrală.

Monedele neparticipante la MCS II au fost tranzacționate în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil sau cu flotare controlată, în cele mai multe cazuri în contextul unui grad relativ ridicat de volatilitate a cursului de schimb. Leul românesc, care a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb cu flotare controlată, s-a caracterizat printr-un grad scăzut de volatilitate, în timp ce celelalte monede neparticipante la MCS II au fost tranzacționate în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil și au fost caracterizate de un nivel relativ ridicat de volatilitate. Coroana cehă, leul românesc și coroana suedeză s-au depreciat față de euro în iunie 2024 comparativ cu iunie 2022. Totodată, cursul de schimb al forintului maghiar s-a menținut cvasi-constant, în timp ce zlotul polonez s-a apreciat.

3.4 Criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung

În perioada de referință, trei dintre cele șase țări analizate au înregistrat rate medii ale dobânzii pe termen lung superioare valorii de referință de 4,8%. Țările cu cele mai mici rate medii ale dobânzii pe termen lung au fost Suedia și Bulgaria, cu valori de 2,5% și, respectiv, 4,0%. Cehia a înregistrat, de asemenea, o rată medie a dobânzii pe termen lung inferioară valorii de referință, respectiv 4,2%, iar în Polonia și România aceasta s-a menținut la valori superioare celei de referință (5,6% și, respectiv, 6,4%). Cea mai ridicată valoare a ratei medii a dobânzii pe termen lung s-a consemnat în Ungaria, respectiv 6,8%. În anul 2022, mediile pe 12 luni ale ratelor dobânzilor pe termen lung au continuat să se majoreze, pe fondul presiunilor inflaționiste în creștere ca urmare a șocului inițial aferent impactului generat de invazia rusă în Ucraina. De la începutul anului 2023, ratele dobânzilor pe termen lung în toate țările par să se fi stabilizat, sau chiar s-au diminuat întrucâtva, deși se mențin la niveluri ridicate în aproape toate.

De la data Raportului de convergență 2022, diferențialele ratelor dobânzilor pe termen lung față de media zonei euro s-au redus în toate țările analizate, cu excepția Bulgariei. Totuși, persistă un grad semnificativ de eterogenitate între diferențialele ratelor dobânzilor pe termen lung din statele analizate, reflectând diferențe atât din perspectiva poziției ciclice, cât și în evaluările participanților pe piețele financiare referitoare la vulnerabilitățile interne și externe ale țărilor, inclusiv la evoluțiile bugetare și la perspectivele privind realizarea unui proces de convergență sustenabil. În luna mai 2024, rata dobânzii pe termen lung din Bulgaria se situa cu 60 de puncte de bază peste nivelul din zona euro, marcând o majorare cu 0,9 puncte procentuale a diferențialului comparativ cu valoarea consemnată în debutul perioadei analizate, respectiv în mai 2022. Aceste evoluții sunt, cel mai probabil, asociate riscului de țară generat de instabilitatea politică, în condițiile în care sistemul bancar din Bulgaria este deținut preponderent de instituții de credit din zona euro, iar banca centrală funcționează în contextul unui consiliu monetar, care importă de facto condițiile monetare din zona euro. Ungaria, Polonia, Cehia și România au înregistrat cele mai ample descreșteri ale diferențialului ratelor dobânzilor în perioada analizată, cuprinse între 1,8 puncte procentuale și 2,9 puncte procentuale. Diferențialul a scăzut cel mai puțin în cazul Suediei, cu 0,8 puncte procentuale.

3.5 Alți factori relevanți

Potrivit Comisiei Europene, preocupările legate de presiunile asupra competitivității prin costuri s-au accentuat semnificativ. În Raportul său privind mecanismul de alertă 2024, Comisia se referă îndeosebi la creșterea considerabilă a costurilor unitare nominale cu forța de muncă în țările analizate din Europa Centrală și de Est, înregistrată pe fondul unor diferențiale mari de inflație cumulate și al condițiilor restrictive pe piețele forței de muncă. Comisia a concluzionat că au fost justificate analize aprofundate în cazul Ungariei, al României și al Suediei. Referitor la Ungaria, aceasta a constatat că există în continuare preocupări legate de presiunile puternice asupra prețurilor și costurilor, de nevoile de finanțare publică și externă și de prețurile locuințelor. În cazul României, Comisia a remarcat că preocupările referitoare la competitivitatea prin costuri, la sustenabilitatea externă și la deficitul bugetar rămân semnificative. În ceea ce privește Suedia, Comisia a concluzionat că există în continuare preocupări în legătură cu prețurile locuințelor, precum și cu nivelul ridicat de îndatorare a populației și a sectorului corporativ. Deși Comisia a clasificat celelalte țări analizate în prezentul raport ca neînregistrând dezechilibre, acestea se confruntă totuși cu o serie de provocări. În cadrul pachetului de primăvară al semestrului european 2024, Comisia a confirmat că Ungaria și Suedia continuă să se confrunte cu dezechilibre, constatând totodată că România înregistrează dezechilibre excesive, după ce s-a confruntat cu dezechilibre până în anul 2023, deoarece persistă vulnerabilitățile legate de conturile externe, asociate în principal deficitelor publice mari și în creștere, în timp ce presiunile semnificative asupra prețurilor și a costurilor au crescut, iar măsurile de politică au fost slabe.

Poziția externă s-a deteriorat în ultimii ani în majoritatea țărilor analizate. Tabloul de bord din cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice(PDM) relevă faptul că media pe trei ani a soldurilor contului curent a consemnat în continuare valori negative în anul 2023 în aproape toate țările analizate (Tabelul 3.2). Adâncirea deficitelor a reflectat majorarea accentuată a prețurilor materiilor prime, care, alături de cererea internă rezilientă și de nivelul scăzut al cererii de importuri în rândul principalilor parteneri comerciali, a condus la deteriorarea raportului de schimb. În 2023, media pe trei ani a deficitului de cont curent a depășit banda inferioară a pragului orientativ de -4,0% din PIB în România și s-a situat la -4,0% în Ungaria. În Suedia, aceasta a depășit banda superioară a pragului orientativ de 6,0%.

În majoritatea țărilor analizate, valorile negative înregistrate de poziția investițională internațională netă calculată ca pondere în PIB s-au diminuat, însă se mențin ridicate. Pasivele externe nete ale statelor din Europa Centrală și de Est sunt constituite preponderent din investiții străine directe, considerate o formă mai stabilă de finanțare. În anul 2023, poziția investițională internațională netă a depășit pragul orientativ de -35% din PIB în Ungaria și România. Pasivele externe nete au consemnat un nivel mai redus în Polonia (31,5% din PIB), Cehia (13,2% din PIB) și Bulgaria (7,6% din PIB), în timp ce poziția investițională internațională netă a Suediei s-a situat în teritoriul pozitiv (33,2% din PIB).

În ceea ce privește competitivitatea prin prețuri și prin costuri, în intervalul de trei ani cuprins între 2021 și 2023, cursul de schimb real efectiv deflatat cu IAPC s-a apreciat în proporții diferite în multe dintre țările analizate, Suedia constituind o excepție. Ritmul de creștere, cumulat pe trei ani, a costurilor unitare cu forța de muncă s-a situat la niveluri foarte ridicate în aproape toate țările analizate. În anul 2023, acesta a depășit pragul orientativ de 12% în toate țările, cu excepția Suediei. În Bulgaria, Ungaria și România, costurile unitare cu forța de muncă au crescut cu mai mult decât dublul valorii de referință. În pofida deteriorării competitivității prin prețuri și costuri, cotele de piață ale exporturilor s-au îmbunătățit într-o oarecare măsură în toate țările în 2023, precum și pe un orizont de timp multianual (datorită, de exemplu, extinderii capacităților de producție la export).

Economiile țărilor analizate se mențin bine integrate cu zona euro prin intermediul relațiilor comerciale și financiare. Zona euro este principalul partener comercial și financiar al tuturor țărilor analizate (Graficul 3.9). În anul 2023, ponderea exporturilor de bunuri către zona euro în totalul exporturilor a fost cuprinsă între aproximativ 40,7% în Suedia și 62,4% în Cehia. În același an, ponderea importurilor din zona euro în totalul importurilor a variat între 41,8% în Bulgaria și 55,8% în Polonia. În ceea ce privește investițiile financiare, ponderea zonei euro în stocul de investiții directe interne a depășit 70% în Cehia, România și Polonia, în timp ce în stocul de pasive aferente investițiilor de portofoliu, aceasta s-a situat peste pragul respectiv în Bulgaria. Atât în cazul investițiilor directe, cât și în cel al investițiilor de portofoliu, ponderea stocului de active externe investite în zona euro a fost cea mai ridicată în România, urmată de Cehia. În plus, băncile deținute de instituții financiare cu sediul în zona euro au un rol important în cadrul sistemelor bancare din țările analizate din Europa Centrală și de Est, în special în Bulgaria, Cehia și România. În ansamblu, ciclurile economice din toate țările analizate continuă să fie extrem de sincronizate cu cel din zona euro.

Graficul 3.9

Relațiile comerciale și financiare cu zona euro

a) Ponderea schimburilor comerciale de bunuri cu zona euro	b) Poziția investițională față de zona euro
(% în total)	(% în total)

Începând cu anul 2022, rata anuală de creștere a prețurilor locuințelor a consemnat o decelerare în toate țările analizate. În perioada 2021-2022, prețurile locuințelor au înregistrat ritmuri de creștere fără precedent de la criza financiară mondială în majoritatea țărilor analizate. Din anul 2022, creșterea abruptă a costurilor creditării, coroborată cu deteriorarea încrederii consumatorilor, a avut un impact inhibitor asupra creditelor ipotecare și a prețurilor proprietăților rezidențiale, deși în proporții diferite de la o țară la alta (Graficul 3.10, tabloul a). În Bulgaria și Polonia, corecția de pe piața imobiliară a fost relativ moderată, în timp ce în Suedia, prețurile locuințelor au consemnat o scădere accentuată, riscurile menținându-se ridicate din cauza gradului mare de îndatorare a populației și a expunerii semnificative a sectorului bancar la cel imobiliar. Majorarea ratelor dobânzilor a condus la costuri mai mari ale serviciului datoriei, în special în țările în care ponderea creditelor ipotecare cu dobândă variabilă s-a situat la un nivel maxim istoric, precum Polonia, România și Suedia (Graficul 3.10, tabloul b). Privind în perspectivă, capacitatea gospodăriilor populației de a onora serviciul datoriei s-ar putea eroda și mai mult în cazul în care prețurile produselor energetice consemnează din nou o creștere abruptă, ratele dobânzilor se mențin ridicate pentru o perioadă mai îndelungată sau condițiile pe piața forței de muncă se deteriorează semnificativ.

Graficul 3.10

Prețurile locuințelor și ponderea creditelor ipotecare cu dobândă variabilă

a) Prețurile proprietăților rezidențiale	b) Ponderea împrumuturilor cu dobândă variabilă acordate pentru achiziționarea de locuințe
(variații procentuale anuale)	(% în total, media perioadei 2014-2024)

Expunerile la riscul valutar s-au amplificat în majoritatea țărilor analizate, în timp ce sectorul bancar s-a menținut, în general, rezilient. Începând cu anul 2022, ponderea împrumuturilor în euro acordate firmelor a crescut semnificativ (Graficul 3.11, tabloul a), în special în Cehia, Ungaria și România, reflectând majorarea diferențialelor ratelor dobânzii în raport cu zona euro. În schimb, împrumuturile în euro acordate populației s-au menținut la niveluri relativ scăzute în toate țările analizate. Pe lângă o posibilă reducere a eficacității politicii monetare interne, nivelul ridicat de „euroizare” sporește vulnerabilitatea sistemului financiar la fluctuațiile cursului de schimb, întrucât ar putea conduce la necorelări ale structurii pe valute între active și pasive în bilanțurile din sectorul privat. Riscurile la adresa stabilității financiare asociate creșterii expunerilor valutare, majorării ratelor dobânzilor și corecțiilor actuale de pe piețele imobiliare sunt diminuate de reziliența sectoarelor bancare, care au continuat să fie caracterizate de poziții de capital și rezerve de lichiditate solide, de un acces stabil la finanțare și de o profitabilitate adecvată în toate țările analizate. În plus, în anul 2023, ratele creditelor neperformante au continuat să scadă, atingând niveluri minime istorice sau menținându-se în apropierea acestora (Graficul 3.11, tabloul b), deși valorile lor au rămas superioare nivelului din zona euro în majoritatea țărilor analizate.

Graficul 3.11

Împrumuturi în euro și credite neperformante

a) Ponderea împrumuturilor în euro acordate companiilor nefinanciare	b) Credite neperformante
(% în total)	(% în total)

Politicile care vizează sectorul financiar ar trebui să se asigure că acesta are o contribuție solidă la creșterea economică sustenabilă și la stabilitatea prețurilor în țările analizate, iar politicile de supraveghere ar trebui orientate către asigurarea unui sistem bancar rezilient și cu o situație financiară solidă, care reprezintă o condiție prealabilă pentru aderarea la Mecanismul unic de supraveghere (MUS). Pentru a stimula pe mai departe încrederea în sistemul financiar, autoritățile naționale competente ar trebui să continue să își îmbunătățească practicile de supraveghere, printre altele, prin respectarea recomandărilor aplicabile adresate de organismele europene și internaționale relevante și printr-o colaborare strânsă cu alte autorități naționale de supraveghere din statele membre ale UE în cadrul colegiilor de supraveghere. De la intrarea în vigoare a cadrului de cooperare strânsă cu Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei) în anul 2020, BCE și-a asumat responsabilitatea pentru (i) supravegherea directă a instituțiilor semnificative din Bulgaria, (ii) procedurile comune aplicabile tuturor entităților supravegheate, precum și (iii) monitorizarea instituțiilor mai puțin semnificative, care se află în continuare sub supravegherea autorității naționale de supraveghere. De la instituirea unei cooperări strânse, BCE a colaborat îndeaproape cu Banca Națională a Bulgariei pentru a asigura integrarea acesteia fără sincope în MUS.

Condițiile de pe piața forței de muncă s-au menținut tensionate în majoritatea țărilor analizate. De la data publicării Raportului de convergență 2022, rata șomajului a crescut într-o oarecare măsură în majoritatea țărilor examinate, dar s-a menținut în apropierea nivelurilor minime istorice și sub nivelul zonei euro (Graficul 3.12, tabloul a). Cele mai multe dintre aceste țări au continuat să se confrunte cu deficite de forță de muncă pe anumite segmente ale pieței forței de muncă, ceea ce a alimentat presiunile salariale puternice deja existente. Deficitele respective rezultă din evoluțiile mai puțin favorabile ale forței de muncă și ale populației în vârstă de muncă din țările analizate din Europa Centrală și de Est comparativ cu zona euro (Graficul 3.12, tabloul b). Aceste tendințe sunt rezultatul fluxurilor de emigranți tineri cu înaltă calificare și al îmbătrânirii rapide a populației. Alte provocări structurale de pe piețele forței de muncă din unele dintre țările analizate includ nivelul scăzut de participare pe piața forței de muncă (în special în cazul femeilor) și gradul semnificativ de necorelare între competențele forței de muncă și cerințele pieței. Deși înăsprirea condițiilor pe piața forței de muncă reprezintă un risc în sens ascendent pentru perspectivele câștigurilor salariale și ale inflației pe termen scurt, riscurile unei spirale salarii-prețuri par să fie reduse datorită anticipațiilor inflaționiste pe termen mai lung, în general ancorate, care reflectă încrederea piețelor în angajamentul băncilor centrale de a asigura stabilitatea prețurilor. Pe termen mediu, evoluțiile demografice nefavorabile și problemele structurale de pe piețele forței de muncă reprezintă o provocare majoră pentru țările din Europa Centrală și de Est în încercarea de a recupera în continuare din decalajul față de zona euro. Riscurile sunt deosebit de pronunțate în Bulgaria și România, unde se preconizează menținerea unui ritm rapid al declinului populației în următorul deceniu.

Graficul 3.12

Indicatorii pieței forței de muncă

a) Rata șomajului	b) Populația în vârstă de muncă
(% în forța de muncă)	(variații procentuale)

Soliditatea cadrului instituțional reprezintă un alt factor important în analiza sustenabilității integrării și convergenței economice. Calitatea scăzută a instituțiilor și guvernanța deficitară pot fi asociate, spre exemplu, cu vulnerabilități ale mediului de afaceri, o administrație publică ineficientă, evaziune fiscală, corupție, lipsa incluziunii sociale, a transparenței, a independenței sistemului judiciar și/sau acces limitat la servicii online. În majoritatea țărilor analizate, îmbunătățirea calității instituțiilor ar contribui la eliminarea rigidităților și a impedimentelor existente în calea alocării și utilizării eficiente a factorilor de producție, consolidând astfel capacitatea de creștere economică pe termen lung. Prin limitarea creșterii PIB potențial, un mediu instituțional deficitar poate, de asemenea, să submineze capacitatea unei țări de a onora serviciul datoriei și să facă mai dificile ajustările din domeniul economic. Totodată, poate fi afectată capacitatea unei țări de a implementa măsurile de politică necesare.

Calitatea instituțiilor și a guvernanței este relativ scăzută în toate țările analizate din Europa Centrală și de Est, îndeosebi în Bulgaria, România și Ungaria. Aceasta poate constitui o sursă de riscuri la adresa rezilienței economice și a sustenabilității procesului de convergență. Analiza indicatorilor instituționali specifici confirmă, în linii mari, imaginea de ansamblu referitoare la calitatea scăzută a instituțiilor și a guvernanței în majoritatea țărilor, cu toate că unele au consemnat îmbunătățiri în ultimele decenii (Graficul 3.13).^[151] Din acest punct de vedere, Bulgaria, România și Ungaria se numără printre țările care se confruntă cu cele mai mari provocări din cadrul UE. Punerea în aplicare a reformelor prevăzute în planurile lor respective de redresare și reziliență ar contribui la consolidarea statului de drept și a guvernanței în aceste țări.

Graficul 3.13

Prezentare generală a statelor UE din perspectiva calității instituționale

a) Worldwide Governance Indicators	b) Indicele de percepție a corupției
(indice; axa x: nivelul în 2000; axa y: nivelul în 2022)	(indice; axa x: nivelul în 1999; axa y: nivelul în 2023)

În cea mai mare parte a țărilor analizate sunt necesare reforme structurale cuprinzătoare pentru a stimula creșterea economică și competitivitatea. Îmbunătățirea instituțiilor locale, a guvernanței și a mediului de afaceri, împreună cu realizarea de noi progrese în direcția reformării și privatizării întreprinderilor de stat, precum și absorbția eficientă a fondurilor UE ar contribui la accelerarea dinamicii productivității. La rândul său, aceasta ar contribui la intensificarea concurenței în principalele sectoare reglementate (de exemplu, energie și transporturi), reducerea obstacolelor la intrarea pe piață și stimularea investițiilor private atât de necesare.

4 Sinteze pe țări

4.1 Bulgaria

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Bulgaria a fost de 5,1%, nivel net superior valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Se preconizează o reducere treptată a acestui indicator pe parcursul lunilor următoare, pe seama atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei. Se așteaptă ca inflația de bază să consemneze în mod persistent un nivel ridicat, reflectând în principal presiunile puternice din partea salariilor, pe fondul condițiilor restrictive pe piața forței de muncă. Costurile unitare cu forța de muncă s-au majorat cu 27,4% în perioada 2020-2023, cu mult peste media de 9,5% a zonei euro. Există preocupări referitoare la sustenabilitatea convergenței inflației în Bulgaria pe termen mai îndelungat. Este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să conducă la diferențiale de inflație pozitive în raport cu zona euro, întrucât nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt încă semnificativ mai reduse în Bulgaria față de zona euro.

În prezent, Bulgaria nu face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv. În anul 2023, deficitul bugetar a fost de 1,9% din PIB, nivel net inferior valorii de referință de 3%, iar ponderea datoriei publice în PIB s-a situat la 23,1%, cu mult sub valoarea de referință de 60%.

Leva bulgărească a participat la MCS II în perioada de referință de doi ani cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024. În perioada de referință, leva nu a înregistrat nicio abatere de la paritatea centrală. Acordul de participare la MCS II s-a bazat pe o serie de angajamente în domenii de politici asumate de autoritățile din Bulgaria. În prezent, Bulgaria lucrează pentru a finaliza aceste angajamente post-aderare și este încurajată să își accelereze eforturile pentru a îndeplini elementele planului de acțiune adoptat de Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), după ce Bulgaria a fost înscrisă în octombrie 2023 pe „lista gri” a GAFI de jurisdicții care fac obiectul unei monitorizări sporite.

În perioada de referință iunie 2023 – mai 2024, ratele dobânzilor pe termen lung din Bulgaria s-au situat, în medie, la 4,0%, valoare inferioară celei de referință de 4,8%, corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Diferențialul dintre ratele dobânzilor pe termen lung din Bulgaria și rata dobânzii (ponderată cu PIB) din zona euro a înregistrat o ușoară scădere, situându-se la 0,9 puncte procentuale la finele perioadei de referință. Piețele de capital din Bulgaria sunt în continuare mai mici și mult mai puțin dezvoltate decât cele din zona euro.

Legislația bulgară este compatibilă cu Tratatele și cu Statutul SEBC, în conformitate cu articolul 131 din Tratat, sub rezerva condițiilor și interpretărilor prevăzute în Secțiunea 7.1.

4.2 Cehia

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Cehia a fost de 6,3%, nivel net superior valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Se preconizează o reducere treptată a acestui indicator pe parcursul lunilor următoare, pe seama întăririi anterioare a politicii monetare, precum și a atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei. Pe de altă parte, condițiile foarte restrictive pe piața forței de muncă vor continua să exercite presiuni în sensul creșterii asupra inflației. Există unele preocupări referitoare la sustenabilitatea convergenței inflației în Cehia pe termen mai îndelungat. Este posibil ca procesul de recuperare a decalajelor să conducă la diferențiale de inflație pozitive în raport cu zona euro, întrucât nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt încă relativ mai reduse în Cehia decât în zona euro, cu excepția cazului în care apariția acestor diferențiale este contracarată de o apreciere a cursului de schimb nominal.

În prezent, Cehia nu face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv. În anul 2023, deficitul bugetar al Cehiei s-a situat la 3,7% din PIB, nivel superior valorii de referință de 3%, în timp ce ponderea datoriei publice în PIB a fost de 44,0%, sub valoarea de referință de 60%. În luna iunie 2024, Comisia Europeană a evaluat deficitul excesiv ca fiind temporar, deoarece proiecțiile indicau că, în 2024 și 2025, deficitul nu va depăși valoarea de referință. După ce a luat în considerare factorii relevanți, aceasta a evaluat criteriul deficitului prevăzut în Pactul de stabilitate și creștere ca fiind îndeplinit.

În perioada de referință de doi ani cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024, coroana cehă nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cursul de schimb al coroanei cehe în raport cu euro a fost caracterizat, în medie, de un grad relativ înalt de volatilitate în intervalul de referință. La data de 19 iunie 2024, cursul de schimb a fost de 24,9100 coroane pentru un euro, respectiv coroana cehă s-a depreciat cu 0,8% față de nivelul mediu din luna iunie 2022.

În perioada de referință iunie 2023 – mai 2024, ratele dobânzilor pe termen lung din Cehia s-au situat, în medie, la 4,2%, valoare inferioară celei de referință de 4,8%, corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Diferențialul dintre ratele dobânzii pe termen lung din Cehia și rata dobânzii (ponderată cu PIB) din zona euro s-a redus ușor, până la 1,1 puncte procentuale la finele perioadei de referință. Piețele de capital din Cehia sunt mai mici și mult mai puțin dezvoltate decât cele din zona euro.

Legislația cehă nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Cehia este un stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.

4.3 Ungaria

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Ungaria a fost de 8,4%, nivel considerabil superior valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Se preconizează o reducere treptată a acestui indicator pe parcursul lunilor următoare, pe seama întăririi anterioare a politicii monetare și a atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei. Pe de altă parte, condițiile restrictive pe piața forței de muncă și reevaluarea accentuată a serviciilor vor exercita în continuare presiuni în sensul creșterii asupra inflației. Costurile unitare cu forța de muncă s-au majorat cu 34,0% în perioada 2020-2023, cu mult peste media de 9,5% a zonei euro. Există preocupări referitoare la sustenabilitatea convergenței inflației în Ungaria pe termen mai îndelungat. Este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să conducă la diferențiale de inflație pozitive în raport cu zona euro, întrucât nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt încă mai reduse în Ungaria față de zona euro, cu excepția cazului în care apariția acestor diferențiale este contracarată de o apreciere a cursului de schimb nominal.

În luna iunie 2024, Comisia Europeană a constatat că Ungaria nu îndeplinește criteriul privind deficitul bugetar prevăzut de Pactul de stabilitate și creștere. În anul 2023, deficitul bugetar al Ungariei s-a plasat la 6,7% din PIB, depășind semnificativ valoarea de referință de 3%, iar ponderea datoriei publice în PIB s-a situat la 73,5%, peste valoarea de referință de 60%. În luna iunie 2024, Comisia Europeană a constatat că Ungaria nu îndeplinește criteriul privind deficitul bugetar prevăzut de Pactul de stabilitate și creștere și și-a anunțat intenția de a propune Consiliului, în luna iulie, adoptarea unei decizii în temeiul articolului 126 alineatul (6) prin care să se stabilească existența unui deficit excesiv în Ungaria.

În perioada de referință cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024, forintul maghiar nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cursul de schimb al forintului maghiar în raport cu euro a fost caracterizat, în medie, de un grad foarte ridicat de volatilitate în perioada de referință. La data de 19 iunie 2024, cursul de schimb a fost de 396,3400 forinți pentru un euro, respectiv forintul s-a tranzacționat la aproape același nivel (0,1%) cu media din luna iunie 2022. În luna iunie 2020, Magyar Nemzeti Bank a convenit cu BCE asupra unui aranjament privind o linie repo prin care ar putea împrumuta până la 4 miliarde EUR, pe baza unor garanții de înaltă calitate denominate în euro în vederea furnizării de lichiditate în euro instituțiilor financiare din Ungaria. Acordul a rămas în vigoare pe parcursul intervalului de referință, fiind prelungit din nou în luna ianuarie 2024.

În perioada de referință iunie 2023 – mai 2024, ratele dobânzilor pe termen lung din Ungaria s-au situat, în medie, la 6,8%, valoare superioară celei de referință de 4,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Diferențialul dintre ratele dobânzilor pe termen lung din Ungaria și rata dobânzii (ponderată cu PIB) din zona euro a consemnat un declin amplu, situându-se la 3,7 puncte procentuale la finalul perioadei de referință. Piețele de capital din Ungaria sunt mai mici și mult mai puțin dezvoltate decât cele din zona euro.

Legislația maghiară nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară, ortografierea unică a euro și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Ungaria este un stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.

4.4 Polonia

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Polonia a fost de 6,1%, nivel net superior valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Se preconizează o reducere treptată a acestui indicator pe parcursul lunilor următoare, pe seama întăririi anterioare a politicii monetare și a atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei. Pe de altă parte, condițiile restrictive pe piața forței de muncă vor continua să exercite presiuni în sensul creșterii asupra inflației. Costurile unitare cu forța de muncă s-au majorat cu 22,0% în perioada 2020-2023, cu mult peste media de 9,5% a zonei euro. Există preocupări referitoare la sustenabilitatea convergenței inflației în Polonia pe termen mai îndelungat. Este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să conducă la diferențiale de inflație pozitive în raport cu zona euro, întrucât nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt încă mai reduse în Polonia față de zona euro, cu excepția cazului în care apariția acestor decalaje este contracarată de o apreciere a cursului de schimb nominal.

În luna iunie 2024, Comisia Europeană a constatat că Polonia nu îndeplinește criteriul privind deficitul bugetar prevăzut de Pactul de stabilitate și creștere. În anul 2023, deficitul bugetar al Poloniei s-a situat la 5,1% din PIB, nivel net superior valorii de referință de 3%, în timp ce ponderea datoriei publice în PIB a fost de 49,6%, sub valoarea de referință de 60%. În luna iunie 2024, Comisia Europeană a constatat că Polonia nu îndeplinește criteriul privind deficitul bugetar prevăzut de Pactul de stabilitate și creștere și și-a anunțat intenția de a propune Consiliului, în luna iulie, adoptarea unei decizii în temeiul articolului 126 alineatul (6) prin care să se stabilească existența unui deficit excesiv în Polonia.

În perioada de referință de doi ani cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024, zlotul polonez nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cursul de schimb al zlotului polonez în raport cu euro a fost caracterizat, în medie, de un grad relativ înalt de volatilitate în perioada de referință. La data de 19 iunie 2024, cursul de schimb a fost de 4,3300 zloți pentru un euro, respectiv zlotul s-a apreciat cu 6,8% față de nivelul mediu din luna iunie 2022. Din luna martie 2022 și până la jumătatea lunii ianuarie 2024, Narodowy Bank Polski a avut în vigoare un aranjament cu BCE privind o linie swap prin care putea împrumuta până la 10 miliarde EUR în schimbul zloților pentru a răspunde eventualelor nevoi de lichiditate în euro din sistemul financiar polonez.

În perioada de referință iunie 2023 – mai 2024, ratele dobânzilor pe termen lung din Polonia s-au situat, în medie, la 5,6%, valoare superioară celei de referință de 4,8%, corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Diferențialul dintre ratele dobânzilor pe termen lung din Polonia și rata dobânzii (ponderată cu PIB) din zona euro a scăzut ușor la 2,6 puncte procentuale la sfârșitul perioadei de referință. Piețele de capital din Polonia sunt mai mici și mult mai puțin dezvoltate decât cele din zona euro.

Legislația poloneză nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, confidențialitatea, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Polonia este un stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.

4.5 România

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de România a fost de 7,6%, nivel considerabil superior valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Se preconizează o reducere treptată a acestui indicator pe parcursul lunilor următoare, pe seama întăririi anterioare a politicii monetare și a atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei. Pe de altă parte, se anticipează că inflația de bază va rămâne caracterizată de rigiditate, fiind alimentată de dinamica alertă a câștigurilor salariale, pe fondul condițiilor restrictive pe piața forței de muncă. Costurile unitare cu forța de muncă s-au majorat cu 26,7% în perioada 2020-2023, cu mult peste media de 9,5% a zonei euro. Există preocupări referitoare la sustenabilitatea convergenței inflației în România pe termen mai îndelungat. Este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să conducă la diferențiale de inflație pozitive în raport cu zona euro, întrucât nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt încă mai reduse în România față de zona euro, cu excepția cazului în care apariția acestor diferențiale este contracarată de o apreciere a cursului de schimb nominal.

România face în prezent obiectul unei proceduri de deficit excesiv, iar Comisia Europeană a constatat, în luna iunie 2024, că nu a adoptat măsuri eficiente. În anul 2023, deficitul bugetar al României s-a plasat la 6,6% din PIB, depășind semnificativ valoarea de referință de 3%, în timp ce ponderea datoriei publice în PIB s-a situat la 48,8%, sub valoarea de referință de 60%. Începând din luna aprilie 2020, România a făcut obiectul procedurii de deficit excesiv, deoarece deficitul bugetar a depășit valoarea de referință de 3% din PIB în anul 2019. În anul 2023, deficitul bugetar a depășit cu mult obiectivul recomandat. În luna iunie 2024, Comisia Europeană a apreciat că răspunsul României a fost insuficient și a emis recomandări în sensul unei Decizii a Consiliului care să stipuleze că România nu a adoptat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv.

În perioada de referință cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024, leul românesc nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil cu flotare controlată. Cursul de schimb al leului românesc în raport cu euro a fost caracterizat, în medie, de un grad scăzut de volatilitate în perioada de referință. La data de 19 iunie 2024, cursul de schimb a fost de 4,9768 lei pentru un euro, respectiv leul s-a depreciat cu 0,7% față de nivelul mediu din luna iunie 2022. Din luna iunie 2020 și până la jumătatea lunii ianuarie 2024, Banca Națională a României a avut în vigoare un aranjament cu BCE privind o linie repo prin care putea împrumuta până la 4,5 miliarde EUR, pe baza unor garanții de înaltă calitate denominate în euro în vederea furnizării de lichiditate în euro instituțiilor financiare din România.

În perioada de referință iunie 2023 – mai 2024, ratele dobânzilor pe termen lung din România s-au situat, în medie, la 6,4%, valoare superioară celei de referință de 4,8%, corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Diferențialul dintre ratele dobânzilor pe termen lung din România și rata dobânzii (ponderată cu PIB) din zona euro a înregistrat o creștere ușoară, situându-se la 3,2 puncte procentuale la finalul perioadei de referință. Piețele de capital din România sunt mult mai mici decât cele din zona euro și sunt încă insuficient dezvoltate.

Legislația românească nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. România este un stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.

4.6 Suedia

În luna mai 2024, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Suedia a fost de 3,6%, nivel superior valorii de referință de 3,3% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Se preconizează o reducere treptată a acestui indicator pe parcursul lunilor următoare, pe seama orientării restrictive a politicii monetare, a scăderii prețurilor produselor energetice și a atenuării în continuare a presiunilor din partea costurilor. Se anticipează ca inflația măsurată prin prețurile de consum să conveargă spre ținta Sveriges Riksbank de 2% în 2024 și să se mențină în apropierea acestui nivel în 2025. Privind în perspectivă, politica monetară a Suediei și cadrul său instituțional orientat spre stabilitate ar trebui să susțină în continuare realizarea stabilității prețurilor.

În prezent, Suedia nu face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv. În anul 2023, deficitul bugetar al Suediei s-a plasat la 0,6% din PIB, nivel net inferior valorii de referință de 3%, iar ponderea datoriei publice în PIB a fost de 31,2%, cu mult sub valoarea de referință de 60%. Suedia nu a făcut niciodată obiectul unei proceduri de deficit excesiv.

În perioada de referință de doi ani cuprinsă între 20 iunie 2022 și 19 iunie 2024, coroana suedeză nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cursul de schimb al coroanei suedeze în raport cu euro a fost caracterizat, în medie, de un grad ridicat de volatilitate în cei doi ani. La data de 19 iunie 2024, cursul de schimb a fost de 11,2140 coroane pentru un euro, respectiv coroana suedeză s-a depreciat cu 5,8% față de nivelul mediu din luna iunie 2022. În perioada de referință, Sveriges Riksbank a menținut un acord de swap cu BCE, în vigoare din 20 decembrie 2007, care permite băncii să împrumute până la 10 miliarde EUR în schimbul coroanelor suedeze.

În perioada de referință iunie 2023 – mai 2024, ratele dobânzilor pe termen lung din Suedia s-au situat, în medie, la 2,5%, menținându-se astfel la o valoare net inferioară celei de referință de 4,8% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. Diferențialul dintre ratele dobânzilor pe termen lung din Suedia și rata dobânzii (ponderată cu PIB) din zona euro s-a diminuat ușor, respectiv -0,7 puncte procentuale la finalul perioadei de referință. Piețele de capital din Suedia sunt foarte dezvoltate comparativ cu cele din zona euro.

Legislația suedeză nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Suedia este un stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat. Potrivit Tratatului, Suedia are obligația de a adopta legislația națională referitoare la integrarea băncii centrale în Eurosistem începând cu data de 1 iunie 1998. Până în prezent, autoritățile suedeze nu au luat nicio măsură legislativă pentru remedierea neconcordanțelor prezentate în acest raport și în rapoartele anterioare.